Dacă eşti un student interesat de evenimente de carieră, Echipa CIPO te invită miercuri, 29 mai 2013, la ora 17.00, la o întâlnire de tip Biblioteca Vie, pentru a ”citi” un profesionist. Evenimentul se va desfăşura la Librăria Orest Tafrali, situată în Corpul A al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. (În cazul în care nu cunoşti locaţia, ţi-am pregătit o hartă ajutătoare la finalul articolului.)
Biblioteca Vie este asemenea unei biblioteci obişnuite, din care cititorii interesaţi împrumută cărţi pentru o perioadă limitată de timp (30 minute), le citesc şi le returnează bibliotecarului, pentru a fi răsfoite de următorii cititori interesaţi. Sunt două diferenţe majore însă: cărţile sunt persoane, iar citirea lor presupune dialogul cititorului cu acestea.
Proiectele derulate de CIPO în ultimii ani au scos în evidenţă atât nevoia studenţilor de a intra în contact cu specialişti din diferite domenii de activitate, de a le cunoaşte poveştile de succes, cât şi dorinţa foştilor studenţi ai Universităţii de a dărui din experienţa lor, într-un cadru mai puţin formal. Așadar, evenimentul Biblioteca Vie –“Citeşte“ un profesionist facilitează întâlnirea studenților cu profesioniști din domeniile lor de studiu printr-o metodă specifică educației nonformale.
„CĂRȚI”
“Cărţile” (poveștile acestora pot fi citite accesând linkurile atașate numelor de mai jos) de la această ediţie sunt:
- Angela Achiței, Președinte Fundația ”Alături de Voi” România
- Ciprian-Mihai Păiuș, director executiv Fundația Comunitară Iași
- Valentin Ciacâru – Freelancer @Elance.com, Freelance Mobilizer @Elance.com, Antreprenor @Brainstorm Media
ÎNSCRIERI
Intrarea este liberă!
Pentru a participa la acest eveniment, trebuie să completezi formularul de de pe pagina: