Biblioteca Gh. Asachi / Evenimente in cadrul Sarbatorilor Iasului 2012

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” invită iesenii la o serie de manifestări în cadrul Sărbătorilor Iaşului 2012. Programul celor două săptămâni de sărbătoare, în care sunt incluse activitătile bibliotecii,  cuprinde vernisaje, lansări de carte,  expoziţii de carte cu ultimele apariţii editoriale aflate în colectiile bibliotecii, concursuri,  întâlniri-dialog şi alte activităţi de promovare a noilor servicii de bibliotecă si a lecturii în scoli si licee.

La această ediţie, ne propunem un număr mare de acţiuni, care să atragă cât mai mulţi iubitori de carte si care să sublinieze faptul că lectura rămâne o constantă a preocupărilor celor care vor să înveţe şi să-şi consolideze pregătirea culturală.

Primul eveniment Biblioteca  în viaţa ieşenilor, va avea loc în Parcul Palas, la data de 5 octombrie, ora 10.00 În cadrul aceluiaşi eveniment vor fi incluse festivitatea de premiere la Concursul „Autori: copiii! – lumea ca metaforă si culoare si expozitia de artă plastică„Poemele lumii”, a tinerei creatoare Elleny Pendefunda. Prezintă criticul de artăValentin Ciucă. În incinta  Complexului Comercial Palas  va avea loc o expozitie de carte cu noutăti editoriale din colectiile bibliotecii.

Pe data de  11 octombrie,  ora 11.00,  Biblioteca„Gh. Asachi”  deschide la Palatul Copiilor ,  Filiala de Carte „Otilia Cazimir” acolo unde  copiii  vor descoperi lumea minunată a cărtilor din bibliotecă si vor avea acces la Centrele de Internet.

În program: inaugurarea Centrului Internet pentru Copii cu acces gratuit, parte a programului naţional Biblionet – lumea în biblioteca ta, finanţat de Fundaţia „Bill & Melinda Gates” şi o lansare de carte în colaborare cu Revista Cronica, sub genericul „Autori, Copiii” – „Elleny Pendefunda şi cărţile sale”.

Invitaţi: elevii şi cadrele didactice ale şcolilor „Carol I” şi „B. P. Hasdeu”.

 

În  data de 12 octombrie, va avea loc la Consiliul Judetean  expozitia  Colinele Iaşului în imagini , în cadrul căreia vor fi expuse albume si cărti din colectiile bibliotecii.

Totodată va avea loc la sediul Asociaţiei Nevăzătorilor din Iaşi, ora 11.00, concursul Cuvioasa Parascheva şi alţi mari sfinţi în conştiinţa creştinilor.  La acestă actiune vor participa elevi cu deficienţe de vedere şi elevi de la licee din Iaşi.

INFO

bjiasi.wordpress.com

www.bjiasi.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Gala Campionilor in automobilism sportiv are loc la Iasi

Noaptea lupilor la Enduro Ranch

Golan LIVE on Stage @Skin Music Lounge

Spooktacular | Tur de Sf. Andrei in Iasi

Scrie un comentariu: