Cel mai mare plafon pentru Programul Prima Casă la BCR

Banca Comercială Română (BCR) a primit, de la Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), un plafon de 220 milioane lei pentru acordarea de credite în cadrul Programului guvernamental Prima Casă 6, din care 70 milioane lei sunt destinati achizitionării locuintelor contruite de Agentia Natională pentru Locuinte (ANL).

Programul Prima Casa - BCR

BCR beneficiază de cel mai mare plafon distribuit în programul Prima Casă 6, în cadrul căreia se acordă numai credite în monedă natională.   BCR a fost un puternic jucător pe tot parcursul derulării programului Prima Casă, în unele etape  ajungând să  detină o cotă de piată de până la 45%. Specialistii BCR estimează că vor utiliza cea mai  mare parte a plafonului până la finalul anului 2013.

Criterii de eligibilitate pentru Prima Casă 6, în lei

Poate beneficia de creditul Prima Casă 6 orice persoană fizică care nu detine în proprietate exclusivă sau împreună cu sotul ori sotia, nicio locuintă, indiferent de modul si momentul în care a fost dobândită, sau care detine în proprietate exclusivă sau împreună cu sotul ori sotia cel mult o locuintă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafată utilă mai mică de 50m².

Primul pas pe care trebuie sa îl facă o persoană care doreste să achizitioneze o locuintă prin programul Prima Casă este să vină la bancă, chiar dacă nu a găsit încă locuinta de care are nevoie. Consilierii BCR îi vor prezenta detalii privind creditul, documentele necesare pentru dosarul de credit, valoarea estimată preliminară a creditului si rata lunară de plată. Creditul poate fi aprobat chiar si înainte de găsirea imobilului care urmează să fie achizitionat, clientul având la dispozitie 120 de zile în care să se hotărască ce locuintă doreste.

Dobânda este variabilă si este formată din ROBOR la 3 luni si o marja standard de 2.3 pentru clientii care îsi încasează salariul într-un cont BCR si 2.5 pentru clientii care nu îsi încasează salariul într-un cont BCR. Astfel, pentru un credit de 160.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară în acest moment este de 1.045 lei (în cazul clientului care îsi virează salariul într-un cont BCR).

Pentru demararea creditului, clientii trebuie să dispună de un avans de minim 5%, iar banca acceptă până la 3 coplătitori, cu conditia ca la finalizarea creditului, atât solicitantul, cât si coplătitorii să aibă vârsta maximă de 75 ani.

Creditul este garantat partial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), garantia emisă de FNGCIMM, în numele si în contul statului, având valoare determinată, initial egala cu 50% din valoarea creditului acordat. Potrivit legii, clientul are de achitat un comision de gestiune de 0,49% datorat FNGCIMM aplicat la valoarea finantării garantate – deci la jumătate din valoarea acordată a creditului. În cazul în care clientul solicită din partea FNGCIMM o promisiune de garantare va plăti un comision unic de analiză a promisiunii de garantare de 0.15% din valoarea promisiunii de garantare. Valabilitatea promisiunii de garantare este pe perioada de constructie, dar nu mai mult de 18 luni.

Din august 2009, BCR a acordat credite în valoare de peste 1.2 miliarde EUR în cadrul Programului Guvernamental Prima Casă si a ajutat aproximativ 31.000 de familii să îsi achizitioneze prima locuintă.

INFO

www.bcr.ro

 

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Smiley la Tiki Village

Call me on my Shellphone! @Fratelli Iasi

Sibiu Jazz Festival Competition 2017. Inscrieri

8000 likes #danceparty @Legend

Cuvinte cheie: , , ,

Scrie un comentariu: