Bazar Solidar, prima editie din 2016

bazar solidar

Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, ne adunăm pentru a petrece timpul împreună în cadrul primei ediții Bazar Solidar din acest an.

Veți găsi multe haine și accesorii care au fost donate, puse în vânzare la prețuri atrăgătoare. Vor mai fi expuse și produsele realizate în cadrul atelierului REDU, care sunt create într-un mod inventiv și educativ din textile recuperate.

Veniturile vor fi investite în proiectele Asociației Mai Bine, iar 10% din vânzări vor fi redirecționate către sprijinirea proiectelor din comunitate din domeniul protecției mediului, a copiilor sau animalelor, în funcție de alegerea voastră.

Organizatorii vă așteaptă cu ceai cald, bio și fair trade, iar voi trebuie să aduceți pofta de bine.

Intrarea este gratuită.

Iniţiat de Asociaţia Mai Bine, ONG cu peste 6 ani de experienţă în activităţi privind protecţia mediului, REDU are drept scop reducerea cantităţii de deşeuri prin transformarea lor în produse cu impact pozitiv asupra comunităţii şi este susţinut din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014 în cadrul domeniului de finanţare Inovare Verde în Industria din România.

INFO

REDU

Str. Petru Rareș, nr. 6 (vis-a-vis de hotel Majestic) Iasi

www.maibine.eu

www.facebook.com/redu.org

PE ACEEASI TEMA:

Bazar Solidar pentru ANIMOS

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Discuţie despre lucrarea ”Banner” (de Dan Acostioaei) cu Dan Acostioaei şi Nebojša Milikić, moderată de către Vahida Ramujkić.

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Scrie un comentariu: