Ateneul Național din Iași vă invită Duminică, 8 mai 2022, ora 11.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” – Ateneul Național din Iași , la spectacolul „Baltagul”, având-o în rolul principal pe actrița Maia Morgenstern! Regia semnată de Toma Hogea!
„Baltagul” este o parafrază modernă a ,„Mioriței”,dacă vechea baladă dezvăluie atitudinea ciobanului în fața morții și a naturii, în romanul „Baltagul”, moartea ciobanului este răzbunată, crima își primește pedeapsa, nu de la procurorul societății, ci de la exponentul poporului – Vitoria Lipan – care este, în același timp: victimă, „procuror” și „judecător”!
Vitoria Lipan, întruchipează frumusețea morală a poporului român, ea este o munteancă hotărâtă și activă, cu o mare putere de stăpânire, care vorbește cu „glas de dulceață” sau cu duritate. Este foarte atentă și cu un spirit de observație deosebit, face față situațiilor cele mai încurcate, înțelege repede, judecă solid și acționează prompt. Una din calitățile majore este capacitatea stăpânirii de sine. Deși are o intensă viață interioară, Vitoria își stăpânește pornirile și are manifestări adecvate, scopului propus. Vitoria Lipan, reușește să conducă ancheta împotriva făptașilor și manevrează pe omul stăpânirii (subprefect).
Adaptare scenică și Regie -Toma Hogea. Scenografie– Alina Dincă Pușcașu. Muzica – Cari Tibor. Video design– Andrei Cozlac. Asistent regie – Erica Moldovan. Distribuție: VITORIA LIPAN – Maia Morgenstern, MITREA – Dani Popa, DĂNILĂ (Preotul satului) – Codrin Dănilă, BABA MARANDA – Alexandra Paftală, GHEORGHIȚĂ – Răzvan Grosu, DAVID – Dumitru Florescu, NEVASTA LUI DAVID – Cezara Fantu, SLUJBAȘUL – Dani Popa, MOȘ PRICOP – Gelu Ciobotaru, VASILIU (Crâșmar) – Florin Gorgos, MARIA VASILIU (Nevasta crâșmarului) – Erica Moldovan, BOGZA – Dumitru Florescu, CUȚUI – Codrin Dănilă, SUBPREFECTUL – Florin Gardan.
BILETE
Acces general: 50 lei. Biletele vor putea fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului National din Iași, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.
INFO
Ateneul National Iasi
Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi
Telefon/ Fax: 0232 261 846,
E-mail: office@ateneuiasi.ro
Web: www.ateneuiasi.ro