”Balerina”, – un debut devenit senzație, nominalizat la „Oscarul belgian” și la Premiile César-  se lansează în cinematografe din 15 februarie

”Balerina”, lungmetrajul de debut al belgianului Lukas Dhont a obținut în luna ianuarie o serie de nominalizări la unele dintre cele mai importante Premii Europene: Premiile Academiei César și Premiile Magritte. Balerina va intra în cinematografe în București și în ţară începând cu 15 februarie 2019, fiind distribuit de Voodoo Films.

După debutul din mai, anul trecut, de la Festivalul de la Cannes, filmul Dhont a devenit o senzație pentru vestul Europei și un hit internațional, fiind foarte bine primit de critica de specialitate. BBC îi oferă cinci stele, considerându-l „important și plin de umanitate”, „subtil, fără întorsături de situație șocante sau discursuri mărețe și cu un protagonist blând, interpretat magistral de Victor Polster”.

Aceste calități au transformat povestea Larei, născută în corp de băiat, care-și dorește cu ardoare să devină balerină, „ într-un coming-of-age trans dramatic, empatic și puternic” (Indiewire) și i-au adus regizorului patru trofee importante pe croazetă: Premiul Caméra d’Or, Premiul FIPRESCI și Premiul pentru Cea mai bună interpretare Un Certain Regard și Premiul Queer Palme.

Lukas Dhont și-a inspirat povestea din cazul real al dansatoarei Nora Monsecour, iar proiectul inițiat ca un documentar, a devenit o ficțiune, pornită din „nevoia de a spune ceva despre felul în care noi percepem genul, despre feminin și masculin; dar cel mai important, despre (…) cineva, care alege să-și asume cu adevărat destinul la vârsta de 15 ani, o căutare care pentru unii durează o viață,” afirmă regizorul.

La începutul lunii ianuarie, filmul își începea călătoria peste ocean, către două dintre cele mai importante premii ale industriei cinematografice, fiind propus la Oscar și nominalizat la Globurile de Aur în categoria Cel mai bun film străin alături de Cold War (Pawel Pawlikowski), Capharnaüm (Nadine Labaki) și Shoplifters (Hirokazu Kore-eda). Balerina se află și printre nominalizații Academiei Franceze la Premiile César la categoria Cel mai bun film străin. Ceremonia de decernare a premiilor franceze va avea loc pe 22 februarie.

Filmul a adunat nu mai puțin de 9 nominalizări la Premiile Magritte prezentate de Academia André Delvaux din Belgia. Premiile sunt considerate a fi versiunea belgiană a Oscarurilor și vor fi anunțate pe 2 februarie.

Sinopsis: Lara este o tânără de 15 ani cu o voință puternică și complet dedicată visului de a deveni balerină. Cu sprijinul tatălui ei, se aruncă într-o căutare a absolutului la o școală nouă. Frustrările de adolescent ale Larei și nerăbdarea ei sunt amplificate pe măsură ce realizează că trupul ei nu se mulează atât de ușor pe disciplina strictă a baletului deoarece a fost născută băiat. N15

Filmul se lansează pe 15 februarie.

Filmul Balerina este distribuit în România de Voodoo Films, cofinanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Partener: Grimbergen. Partener Media Principal: Radio Guerrilla. Parteneri Media: Radio România Cultural, ELLE, VICE, AARC, Cinefan, FilmSi, Sub25.

INFO

voodoofilms.ro

www.facebook.com/VDfilmsdistribution

PE ACEEASI TEMA:

Ugly Dolls: Păpuși în bucluc – Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film

Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film începe pe 12 iulie la Iași

André Rieu – Invitație la dans

Les Films de Cannes à Iași 2019

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Festivalul folcloric internațional „Datini și obiceiuri de iarnă” 2019

Premiul Publicului TIFF și propunerea Germaniei la Premiile Oscar: ”Copilul-problemă”, acum pe ecranele din Iași

Filosofi și idei care au schimbat lumea: ”Despre generozitate și fericire după Seneca”

Iarna de poveste la Iulius Mall Iasi

Scrie un comentariu: