Bal la Castel, editia a IV-a: ”SOLSTITIUM”

Balul-de-la-castel---Machet

Fundația Serviciilor Sociale Bethany are plăcerea de a vă prezenta o nouă ediție a celui mai așteptat eveniment filantropic al anului – Balul de La Castel. Acesta va fi găzduit de Hotel Restaurant ”La Castel” vineri, 19 iunie 2015, începând cu ora 19.00 în sala Ballroom.

Prin tematica aleasă, SOLSTITIUM, organizatorii își propun să aducă în prezent obiceiurile tradiționale românești, printr-o nouă ediție spectaculoasă, elegantă, plină de lumină și culoare. Plasat temporal pe data de 19 iunie 2015, în apropiere de solstițiul de vară și Sărbătoarea de Sânziene, Balul de La Castel deschide perioada cea mai încărcată de simbolistică și semnificații la nivel senzorial din întregul an 2015. Balul de La Castel va reuni în acest an peste 350 de persoane marcante din mediul business, cultural, artistic, medical și nu numai.

Totul în sprijinul celor peste 50 de copii cu deficiențe motorii, neuro-motorii, autism sau sindrom Down care vor beneficia de servicii gratuite de terapie în centrul de recuperare al Fundației Bethany. Costurile de întreținere a centrului de recuperare se ridică la aproximativ 35 000 de euro pe an și sunt susținute prin astfel de inițiative, ce presupun mobilizarea comunității.

Irina Păcurariu și Pavel Bartoș vor fi și în acest an gazdele evenimentului, conferindu-i un plus de eleganță și umor, așa cum ne-au obișnuit deja. Caracterul aparte al serii este dat și de momente artistice speciale: Felicia Filip îi va încânta pe toți cei prezenți cu un recital inedit din repertoriul Mariei Tănase împreună cu taraful “Andrei Holban”; Adrian Naidin, unul dintre cei mai mari violonceliști români, ne aduce în atenție alături de Ionuț Micu doina românească, iar finaliștii concursului televizat „Românii au talent” – Concertino Band – ne pregătesc un spectacol inedit la acordeon. Programul artistic este completat de Mădălina Ursache, cu un moment interpretat la nai, și de Andra Botez & Friends, care vor prezenta un proiect nou de jazz cu influențe folclorice.

Licitația caritabilă este unul dintre cele mai importante momente ale serii, reunind lucrări prețioase de artă, obiecte de colecție, piese de mobilier, articole și accesorii vestimentare. PAVOT, Felix Aftene, Bogdan Bârleanu, Leontin Păun, Codrin Mircea, Adrian Jugaru, Carmen Mocanu, Victoria Ceban sunt nume prezente la eveniment prin lucrările lor.

La secțiunea obiecte de colecție, invitații se vor putea bucura de obiecte vestimentare semnate de designerii Adrian Oianu, Anca și Silvia Negulescu sau Coeur de Nuit, ii tradiționale, o geantă cu dor de românesc marca Iutta, vinuri de colecție cu semnătura ASR Principesa Margareta a României sau cartea cu autograful actorului Horațiu Mălăele.

Iubitorii „sportului alb” vor avea oportunitatea de a licita racheta de tenis cu care Simona Halep a infruntat-o pe Serena Williams în semifinala Turneului WTA de la Miami, mingea de tenis din Turneul ATP Worls Masters 1000 de la Madrid și o șapcă de tenis, toate personalizate cu autograful campioanei.

Balul de La Castel se află deja la a IV-a ediție și crește an de an, propunând invitaților de fiecare dată tematici noi și îndrăznețe. În anul 2014, conceptul „Cinematecă în alb și negru” a reunit peste 300 de invitați și a strâns suma de 98.000 de lei în beneficiul copiilor cu dizabilități.

REZERVARI

Participarea la Balul de La Castel se poate face pe baza unei invitaţii în valoare de 500 de lei, valabilă pentru două persoane. Suma, reprezentând donația participanților pentru cauza evenimentului, poate fi achitată în contul Fundației Bethany: RO17BACX0000000808906000 deschis la UniCredit Țiriac Bank SA sau direct către organizatori.

Parteneri principali: Hotel Restaurant La Castel, Agenţia Aquavita, Rodotex, Lexus, Gemini CAD Systems, Limuzine de Epocă, Iconsult și Academia de Lifestyle by Diana Avasâlcei.  Parteneri: Tarom, PAVOT, Domeniul Coroanei Segarcea, Dedeman, Simba Invest, Delaco, Saria, Digi Arhiv, Aeroport Iași, GTL Medical Clinic, Darlington, Centrul Comercial Felicia, Cuptorul Moldovencei, Zdravăn Moldovenesc, Andra Botez & Friends, Club Moving, La Conac în Bucovina, Poenari, Klipa, Mihaela Ivana, Iutta, Vasea Onel Wedding Cinematography, Ileana Bijoux, Tricorp, Adrian Jugaru, Alexandra Feraru Make-up Artist, Glam Art Hair by Mara Handrea, Tymbark, Gramma, City Boutique, Coeur de Nuit, Pixels in love, Corporate Baskets, Ies Caffé, Adrian Oianu, Paul Pădurariu, Panifcom, Creative Bar Events, Wintop Ice, Cardiocenter Dr. Diana Vuza, Green Spa, Papioane Kruger.  Gold Event Sponsors, cu contribuţii între 1000 – 2000 euro: Kosarom, Proinvest Group. Silver Event Sponsors, cu contribuţii de 1000 euro: Iașisting, Regina Maria – Rețeaua de Sănătate, Unirea Hotel & Spa.

Partener media principal: EUROPA FM și WINK Public Multimedia. Parteneri media: Kartezian, România Liberă, Zile și Nopți, Ziarul de Iași, Iasifun.ro, Marie Claire, Avantaje, TVR Iași, Spot on TV, Iași4u.ro, City Spin, Happy Media.

INFO

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany – biroul zonal Iaşi

Str. Varianta Uzinei nr. 1

Telefon/ fax 0232-278535

Web: www.baluldelacastel.bethany.ro

FB: www.facebook.com/BaluldelaCastel

PE ACEEASI TEMA:

School’s out @Quasar Dance

Gatim si zambim revine

Festival pentru familii, in Parcul Expozitiei

Umor in trei acte – Stand up Comedy, Improv Show și Sketch-uri

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Eunika – un spectacol in aer liber pentru toate varstele

Ziua Europeană a Limbilor la Casa Uniunii Europene de la Viena

Copiii olandezi descoperă limba română printre alte sonorităţi multilingve

Noaptea Albă a Galeriilor Iasi, 2017

Scrie un comentariu: