Jucatoarea romana de tenis Monica Niculescu a invins-o in runda inaugurala de la Australian Open pe Alize Cornet si a acces in faza secunda a primei competitii de Grand Slam a sezonului, relateaza tenisdecamp.ro. Victor Hanescu si Simona Halep au fost eliminati.
Niculescu: “Adversarele trebuie sa fie pregatire mental impotriva mea”
Maraton este cuvantul ce descrie cel mai bine disputa de pe teren dintre romanca Monica Niculescu si frantuzoaica Alize Cornet. Partenere de dublu si campioane ale Frantei pe echipe in luna decembrie a anului trecut, Monica si Alize au oferit cel mai lung si intens meci al primei zile de la Melbourne. Trei ore si 11 minute a durat partida dintre cele doua sportive, meci presarat cu lovituri fabuloase, dar si greseli copilaresti, lacrimi si tipete de bucurie, epuizare fizica si o singura invingatoare. Cornet si-a adjudecat primul set cu scorul de 7-5 dupa nu mai putin de 86 de minute de joc, mansa in care ocaziile au trecut de-o parte si de alta a fileului. Aparandu-si statulul de favorita 31, Niculescu nu a cedat si s-a impus in al doilea set la zero, lupta mai grea decat o arata scorul intrucat a durat 49 de minute de joc pentru doar sase game-uri, o medie de opt minute pe game.
Cu increderea sporita in propriile lovituri dupa mansa secunda, eleva lui Calin Ciorbagiu a inceput in forta si setul decisiv cu un break, avantaj ce nu a durat mult, frantuzoaica izbutind sa castige trei game-uri consecutive, desprinzadu-se la 3-1. Monica nu i-a permis adversarei sale sa se distanteze, ba mai mult a castigat urmatoarele cinci game-uri si implicit biletul catre runda a doua de la Australian Open.
“Eu lupt foarte mult pe teren, meciurile impotriva mea sunt epuizante, uneori depasesc chiar si trei ore, deci trebuie sa fii pregatit mental cand intri pe teren impotriva mea. Nu renunt niciodata, lupt pentru fiecare punct, iar astea sunt aspecte ce le deranjeaza mult pe adversarele mele”, a declarat Monica Niculescu in exclusivitate pentru tenisdecamp.ro
Pauline Parmentier va fi urmatoarea adversara a romancei la Melbourne, Monica asigurandu-si pentru aceasta victorie 100 de puncte WTA si suma de 33.300 de dolari australieni.
Fara raspuns
Singurul reprezentant al Romaniei pe tabloul individual masculin, Victor Hanescu, a cedat in faza inaugurala a Australian Open-ului, primul turneu de Grand Slam al sezonului.
Sortii nu au fost duri cu Victor Hanescu anul acesta la Australian Open. Clasat in momentul de fata pe a 90-a pozitie in ierarhia mondiala, romanul l-a avut adversar in meciul de astazi pe neamtul Tobias Kamke, sportiv clasat cu opt locuri mai jos in clasament decat Victor. Fiind pentru prima data adversari intr-un meci oficial din circuitul ATP, castig de cauza a avut Kamke, neamtul impunandu-se in trei seturi, scor 6-2,6-1,6-2. Procentajele romanului au fost mici la mingile jucate pe propriul serviciu, Hanescu izbutind sa castige de 62 puncte dintr-un total de 161 jucate.
Victor Hanescu va primi 10 puncte ATP si un cec in valoare totala de 20.000 de dolari australieni pentru prezenta pe tabloul principal de la Australian Open.
Sursa:tenisdecamp.ro