Au început înscrierile pentru Fresh Start 2017 – rezidențe de creație

Reactor de creație și experiment lansează apelul de înscrieri pentru a doua ediție a programului de rezidențe de creație Fresh Start!  Se caută artiști interesați să experimenteze, să cerceteze și să lucreze în echipă, persoane deschise care vor să afle mai multe despre producția de spectacol într-un mediu independent.

Vor fi selectați doi regizori, doi dramaturgi, doi scenografi și șase actori care vor forma mai apoi două echipe de lucru. Timp de două luni (iulie-august), echipele vor lucra cu metode de teatru documentar, respectiv teatru performativ, pentru realizarea a două spectacole. Rezidențele vor fi remunerate, iar cazarea persoanelor care nu au domiciliul în orașul Cluj-Napoca va fi asigurată de organizatori.

Fresh Start este singurul program de rezidențe de teatru din țară dedicat artiștilor proaspăt absolvenți, care reușește să creeze un cadru de lucru specific unei companii independente de teatru. Fresh Start propune rezidenților aprofundarea unor direcții artistice care nu sunt abordate în cadrul programului universitar: teatrul documentar și cel performativ, prin tehnici specifice devised theatre.

Programul se extinde pe mai multe luni și include o perioadă de ateliere coordonate de cei doi mentori: David Schwartz, regizor de teatru cu experiență în teatrul documentar, și Sinkó Ferenc, actor, lector la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca, cu experiență în coregrafie și performance (luna iulie), o perioadă de producție a spectacolelor (iulie-august) și realizarea unui turneu național în Cluj, București, Iași și Târgu Mureș (septembrie). În plus, există posibilitatea ca Reactor de creație și experiment să includă producțiile în stagiunea curentă.

La prima ediție din 2016, programul Fresh Start a susținut producția spectacolelor All Over Your Face și Docuanimal, care au intrat ulterior în stagiunea spațiului Reactor și s-au prezentat în turneu național în diferite spații independente din București, Iași și Târgu Mureș, precum și în festivaluri de profil. Proiectul și-a confirmat importanța în ce privește promovarea tinerilor artiști, prin reușite precum facilitarea unor noi colaborări (cum a fost cazul colaborării actriței Paula Rotar cu Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe), sau selecționarea spectacolului „All Over Your Face” la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Spre deosebire de anul trecut, când programul se adresa doar tinerilor absolvenți ai facultăților de profil din Cluj și Târgu Mureș, anul acesta Fresh Start se extinde la nivel național, lansând apelul de înscriere către toți tinerii absolvenți neangajați în domeniu la maxim patru ani după absolvire, de la secțiile română și maghiară din cadrul facultăților de teatru din toată țara (secțiile regie, actorie, scenografie, dramaturgie/teatrologie).

INSCRIERE

Aplicațiile se pot descarcă de la reactor-cluj.com/fresh-start-2/ și se pot trimite pe adresa freshstart.rezidente@gmail.com până în data de 10 mai, ora 23:59.

Calendar:

  • 10 mai — Data limită pentru înscrier;
  • 11 mai – 6 iunie  — Selectarea participanților;
  • 7 iunie — Anunțarea participanților;
  • 1 iulie – 15 iulie — Prima etapă a rezidenței, asistată de mentor: atelier practic;
  • 16 iulie – 31 august — A doua etapă a rezidenței: repetiții și vizionări;
  • septembrie — Prezentarea rezultatelor la Cluj, Târgu Mureș, Iași, București.

Programul „Fresh Start” face parte din platforma „Rezidențele Reactor”

Organizator: Asociația Reactor de creație și experiment. Parteneri: Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj, Universitatea de Arte Târgu Mureș, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Teatru Fix, Centrul de Teatru Educațional Replika. Finanțatori: Administrația Fondului Cultural Național, Primăria și Consiliul Local Cluj Napoca

INFO

Asociația Reactor de creație și experiment

reactor-cluj.com

www.facebook.com/ReactorCluj

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

FOTO ABC cu fotograf Paul Padurariu!

Dream Theater aniversează 25 de ani de Images and Words prin doua spectacole în România

Street Delivery 2017 a lansat apelul de proiecte

Blanilla &The Flying Quartet @Underground The Pub

Scrie un comentariu: