Au inceput inscrierile la „Săptămâna Porţilor Deschise”, UAIC

Afis-Saptamana-Portilor-Des

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează, în perioada 6-10 aprilie a.c., „Săptămâna Porţilor Deschise”. Evenimentul este dedicat elevilor din clasele IX-XII şi are ca scop principal familiarizarea acestora cu Universitatea şi studenția.

Desfăşurat pe parcursul unei săptămâni, evenimentul va cuprinde activităţi precum Salonul Ofertelor Academice, evenimente în facultăți, tururi  ghidate  ale  Universității, prezentarea  ofertei  academice şi cursuri demonstrative organizate de fiecare facultate în parte.

Deșia trecut putin timp de la deschiderea înscrierilor, 500 de elevi și-au anunțat deja prezența la eveniment.

Astfel, fiecare facultate va participa cu un stand la Salonul Ofertelor Educaționale, care se va desfășura zilnic în intervalul 6-10 aprilie, în Sala Pașilor Pierduți, între orele 10.00-14.00. Participanţii la eveniment vor avea ocazia să afle mai multe detalii despre facultățile de Biologie, Chimie, Drept, Economie şi Administrarea Afacerilor, Educaţie Fizică şi Sport, Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Fizică, Geografie şi Geologie, Informatică, Istorie, Litere, Matematică, Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Teologie Ortodoxă, Teologie Romano-Catolică.

În ceea ce priveşte activităţile specifice acestui gen de eveniment, precum prezentarea și turul facultății, sesiuni de experimente, workshop-uri adaptate vârstei și înțelegerii elevilor, sau orice altă activitate adecvată publicului vizat, acestea se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 9.00-15.00.

Centrul de consiliere educațională și psihologică va desfăşura un workshop de o oră în care elevii vor putea afla mai multe informaţii cu privire la cariera pe care şi-au ales-o, oportunităţile de carieră ale facultăţilor şi ceea ce îi interesează cu privire la planurile de viitor.

Totodată, participanţii la „Săptămâna Porţilor Deschise” vor avea ocazia să ia parte la un tur al universităţii, în cadrul căruia vor putea vizita locuri ca Aula Magna „Mihai Eminescu”, sala unde se desfășoară cele mai importante evenimente din viaţa universităţii, Librăria–cafenea TAFRALI, unul dintre centrele vieţii culturale din universitate, Campusul „Titu Maiorescu”, format din restaurantul și căminele studenţeşti, Turnul Universității, una dintre construcţiile istorice ale universităţii sau Muzeul Universităţii.

O serie de cursuri deschise se vor desfăşura de luni, 6 aprilie, până joi, 8 aprilie a.c, în sala Ferdinand a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Fiecare facultate va prezenta o prelegere cu o tematică generală, destinată publicului larg nespecialist, după cum urmează:

  • Elemente de cultură şi civilizaţie romană (luni, 6 aprilie, ora 10.00)
  • Cele două războaie mondiale și integrarea europeană (luni, 6 aprilie ora 11.00)
  • Cariere în domeniul juridic (luni, 6 aprilie, ora 12.00)
  • Crizele economice și funcționarea piețelor libere (marți, 7 aprilie, ora 10.00)
  • How to do IT? (marți, 7 aprilie, ora 11.00)
  • Schimbarea polilor, erupțiile solare și efectele lor asupra Pământului (miercuri, 8 aprilie, ora 10.00)
  • Iubirea, notă definitorie a mesajului biblic; Biblia în lumina științei (miercuri, 8 aprilie, ora 11.00)
  • Filosofia şi Ştiinţele Social Politice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (joi, 9 aprilie, ora 10.00)
  • Curs practic de Tae Bo (joi, 9 aprilie, ora 11.00)
  • Argumentele evoluției (joi, 9 aprilie, ora 11.00)

INSCRIERE

Înscrierea la „Săptămâna Porţilor Deschise” se face exclusiv on-line, pe site-ul oficial al evenimentului www.uaic.ro/spd. Acestea se pot efectua până miercuri, 1 aprilie a.c. Proiectul este organizat cu sprijinul tuturor facultăților, care vor avea astfel ocazia să își promoveze programele educaționale. Profesorii coordonatori ai grupurilor de elevi vor primi o diplomă de participare la această activitate.

INFO

Universitatea ”Al. I. Cuza”

Bulevardul Carol I, Nr.11, 700506, Iaşi, România

Telefon: 0232 20 1000

Fax: 0232. 20 1201

E-mail: contact@uaic.ro

Web: www.uaic.ro

FB: www.facebook.com/UAICdinIASI

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Lansare de carte la Muzeul Unirii: “Ochiul cuvântului. Minipoeme în stil haiku”, de Georgeta Tudora

Ateliere de gatit creativ cu Masterchef Elena Padurariu

„Bancherul diavolului. Cum am distrus secretul bancar elvețian” se lanseaza la Iasi

Charity Quiz Night @Times

Scrie un comentariu: