Au fost lansate “Rezidentele FILIT pentru traducatori straini”

Festivalul International de Literatură si Traducere Iasi (FILIT) lansează un proiect cultural: programul Rezidenţe FILIT pentru traducători. Prin intermediul acestuia, şase traducători din limba română într-o limbă străină vor beneficia de transport tur-retur, cazare pe o perioadă de 30 de zile, precum şi o sumă forfetară. Initiativa aparţine Muzeului Literaturii Române Iasi şi este sprijinită de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Club Rotary Suceava si Hotel Belvedere din Vatra Dornei.


Programul vizează să dezvolte cooperarea culturală regională cu scopul promovării patrimoniului literar şi al creaţiei contemporane la nivel internaţional, încurajând astfel mobilitatea traducătorilor profesionişti si sustinând proiectele acestora.  „FILIT îsi propune să vină cu surprize plăcute de la an la an. El este mai mult decât un festival care se derulează în cinci zile, este o politică culturală, este o stare de spirit. Ne dorim ca, în câteva editii, Festivalul de Literatură si Traducere de la Iasi să aibă evenimente pe tot parcursul anului, astfel încât starea de gratie declansată de la prima editie să pulseze cotidian. Visez la un FILIT care să ne bucure 365 de zile pe an”, a declarat Dan Lungu, managerul FILIT.

Rezidentele, destinate traducătorilor din limba română într-o limbă străină, sunt organizate în strânsă legătură cu locuri simbolice si nume mari ale literaturii, respectiv Mihai Eminescu (la Ipotesti), Societatea „Junimea” (Iasi) si Lucian Blaga (Hotel Belvedere se află în fosta casă de vacantă din Vatra Dornei a poetului).

STRUCTURA

  • 2 rezidenţe FILIT „Memorialul Ipoteşti”, Botoşani, comuna Mihai Eminescu, Ipoteşti;
  • 2 rezidenţe FILIT „Hotel Belvedere”, Vatra Dornei, judetul Suceava;
  • 2 rezidenţe FILIT „Muzeul Literaturii Române Iaşi”, Iaşi.

Fiecare rezidenţă se derulează pe o perioadă de 30 de zile, între 1 iulie – 31 octombrie 2014, într-un interval ales de către traducătorul/traducătoarea căreia i se acordă rezidenţa.  Valoarea rezidenţelor include transportul tur-retur, cazarea pentru o perioadă de 30 de zile, precum si o sumă forfetară de 2.000 de lei.

INSCRIERE

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarea documentatie în limba română:  formular de înscriere, disponibil electronic pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro; copie după cartea de identitate; recomandare din partea unei personalităti culturale din România; numele proiectului de traducere si o scurtă descriere (max. 2000 de semne);  curriculum vitae;  lista traducerilor publicate.

Beneficiarul rezidentei are obligatia de a traduce un număr de 20 de pagini din lucrările unui autor/scriitor al cărui nume se leagă de unul dintre muzeele componente MLR Iasi sau de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. De asemenea, în momentul publicării traducerii, el trebuie să mentioneze faptul că textul a fost tradus cu sprijinul rezidentei FILIT pentru traducători.

Perioada de înscriere este 10 mai – 15 iunie 2014, iar dosarele se vor transmite în format electronic la adresa muzeul.literaturii@gmail.com. Evaluarea dosarelor se va realiza în perioada 16-22 iunie 2014, iar rezultatele vor fi anunţate la data de 23 iunie 2014, pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro si pe www.filit-iasi.ro.
Persoană de contact: Daniela Stefan (Iasi, str. V. Pogor, nr. 4, 700110, tel.: +40  0232.410.340, +40 747.499.400)

Editia a II-a a Festivalului International de Literatură si Traducere Iasi va avea loc anul acesta în perioada 1-5 octombrie şi va reuni peste 300 de invitaţi şi va beneficia de susţinerea a numeroase instituţii culturale internaţionale şi naţionale.

INFO

www.muzeulliteraturiiiasi.ro

www.filit-iasi.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: