Ateneul Național din Iași joacă în deplasare

Actorii Ateneului Național din Iași vor bucura publicul spectator din orașul Dolhasca sâmbătă, 15 august. Astfel, instituția de cultură se va reîntoarce în Dolhasca, efectuând o deplasare cu două spectacole.

Dimineața de sâmbătă, de la ora 11.00, copiii vor face cunoștință cu „Făt Frumos din lacrimă”, spectacol a cărei premieră a avut loc în luna iunie, în regia Ericăi Moldovan. Seara de sâmbătă, spectatorii din Dolhasca vor avea ocazia să urmărească, începând cu ora 19.00, spectacolul de succes „Take, Ianke și Cadâr”, în regia lui Ion Sapdaru.

Vizitele Ateneului în județul Suceava nu se vor opri aici. Săptămâna viitoare, actorii instituției îi vor bucura pe iubitorii de teatru din Fălticeni. Ateneul Național din Iași va participa, pentru a patra oară consecutiv, la Festivalul Internațional de teatru pentru tineret „Gr. V. Birlic”, care se va desfășura în perioada 17-23 august 2020.

Împătimiții de teatru din Făltieni care vor participa la festival, ajuns în acest an la ediția a X-a, vor primi în dar de la Ateneului Național din Iași atât spectacole pentru copii, cât și comedii spumoase pentru cei mari, care le vor face zilele de august de neuitat.

Astfel, Ateneul, care este partener principal al festivalului „Gr. V. Birilic”, va oferi fălticenenilor nu mai puțin de patru spectacole. Luni, 17 august, începând cu ora 12.00, copiii vor putea viziona „Harap Alb”, regia Erica Moldovan, iar seara, de la ora 19.00, „Atenție, aterizăm!”, regia Daniel Onoae. Ziua teatrală de marți, 18 august, va începe tot de la ora 12.00, cu spectacolul „Făt Frumos din lacrimă”, regia Erica Moldovan.

Vizita Ateneului la Fălticeni se va termina marți, de la ora 19.00, când actorii ieșeni vor juca „Dineu pe proști”, regia Sebastian Bădărău. În același timp, cinefilii din Fălticeni vor avea ocazia să vadă filme de excepție oferite cu sprijinul Cinema Ateneu, pe toată durata festivalului.

INFO

Ateneul National Iasi

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Web: www.ateneuiasi.ro

FB: www.facebook.com/AteneulNationalIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: