Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în colaborare cu Asociația „Om Nou, Conștiință Nouă”- OMNOCON, vă invită duminică, 15 mai 2016, începând cu orele 12.00, la workshop-ul: „Ce urme lasă pașii cuvintelor tale?”, susținută de psiholog și consilier pentru dezvoltare personală, Oana Liliana Timofte.
Unele dintre cuvintele pe care le folosim nu sunt cuvintele noastre… Există multe motive pentru care uneori spunem lucruri pe care mai târziu le regretăm… sau nu… Au fost cuvinte, spuse de unele persoane din jurul tău, care ți-au provocat durere și ai reacționat neadecvat sau… ai tăcut și încă adopți tăcerea…
Ai simțit tandrețe lăsată până în adâncul sufletului tău de unele cuvinte ce ți-au fost dăruite… Cuvintele pe care ni le spun ceilalți despre noi reprezintă ceea ce noi suntem? Cât timp mai lași ca unele cuvintele să (îți) provoace durere? Ce spun despre noi cuvintele pe care le utilizăm în comunicarea cu cei din jur? Noi alegem cuvintele… noi ne alegem cuvintele!?
Ai luat vreodată urma pașilor cuvintelor pe care le-ai spus, să vezi ce fel de urme au lăsat în mintea și în sufletul celor care le-au auzit? Ai luat vreodată urma pașilor cuvintelor rămase în adâncul tău să vezi unde duc?
Dacă ai făcut acest lucru foarte des sau foarte rar, te invit să mergem de această dată împreună într-o astfel de aventură cu descoperiri importante pentru tine și pentru cei din jurul tău, în data de 15 mai, începând cu orele 12, la Biblioteca “Gh. Asachi”. Avem nevoie doar de o lupă, lanternă cu baterii de rezervă, oglindă, o busolă și o hartă, o trusa de prim ajutor și bineînțeles puțin spirit de aventură. Și cum pe toate acestea le avem deja, rămâne doar să vii la locul stabilit și să fii punctual. Plecarea este la fix!
Este un workshop cu dedicație pentru… CUVINTELE DIN TINE!
DESPRE SPEAKER: Oana- Liliana Timofte – consilier pentru dezvoltare personală, trainer, profesor psiholog. Educație și formare: Master „Analiză şi intervenţie în grupuri şi organizaţii”- Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, specializarea Psihologie Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Gradului didactic I în învăţământ – Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. Experiente profesionale: 2 ani ca formator de curs şi consiliere de grup în cadrul cursului „Consilier pentru dezvoltare personală”; 12 ani în consilierea copiilor şi adulţilor, individuală şi de grup – profesor consilier şcolar în cadrul Centrelor Judeţene de Asistenţă Psihopedagogică Bacău şi Iaşi; 2 ani în evaluarea şi orientarea şcolară a copiilor cu cerinţe educative speciale – profesor psiholog în cadrul Serviciului de Orientare Şcolară şi Profesională – CJRAE Iaşi; 1 an în terapia copiilor cu probleme logopedice – profesor logoped în cadrul Centrului Logopedic Iaşi; din 2006 intervenţii în firme şi organizatii, colaborări cu firma Brightway Training – Bucureşti: acordare de consultanţă/consiliere în cadrul unor traininguri de „Comunicare şi negociere” „Leadership şi motivare”, „Managementul timpului”, teambuilding, aplicare de chestionare de climat organizaţional şi iniţierea unor programe de intervenţie organizaţională; consiliere individuală pentru dezvoltarea comunicării şi dezamorsării conflictelor, rezolvarea de probleme şi identificarea de soluţii şi a unor direcţii de acţiune. Date contact: e-mail: oanyka25@gmail.com
Evenimentul are loc în cadrul proiectului BiblioZen, care se adresează tuturor membrilor comunităţii interesaţi de informaţii din aria dezvoltării personale. Iniţiat în noiembrie 2013, proiectul se află la a treia ediţie şi este coordonat de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” şi psihologul Luminiţa Dana Leonte, Vicepreşedintele Asociaţiei OMNOCON – „Om Nou, Conştiinţă Nouă” din Iași. Acest workshop încheie cea de a treia ediție a proiectului, urmând ca din noiembrie 2016 să inițiem ediția a patra.
Participarea este gratuită.
„BiblioZen” se desfăşoară în cadrul proiectului „Viață și spiritualitate” al Bibliotecii Judeţene, se adresează tuturor membrilor comunităţii interesaţi de informaţii din zona curentelor spirituale contemporane şi se desfăşoară prin întâlniri periodice în care se dezbat diverse teme din zona practicilor şi sistemelor spirituale, ale dezvoltării şi armonizării personalităţii. Iniţiat în noiembrie 2013, proiectul se află la a treia ediţie şi este coordonat de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” şi psihologul Luminiţa Dana Leonte, Preşedintele Asociaţiei „Om Nou, Conştiinţă Nouă”.
INFO
Biblioteca Judeţeană Gh. Asachi Iaşi
Sediul central: Galeriile Comerciale “Ştefan cel Mare şi Sfânt”
Tel/Fax: 0332/110044
E-mail: bibliozeniasi@gmail.com