Atelier de programare IT gratuit pentru tineri – “CoderDojo 2”

coderdojo-2

United Business Center (UBC) din ansamblul Palas Iaşi sprijină cea de-a doua ediţie a atelierului de programare IT pentru tineri CoderDojo. După succesul primei ediţii, desfăşurată la Seven Hills International School, o nouă companie din UBC a răspuns pozitiv la invitaţia de a se implica în susţinerea acestei activităţi educative.

Primul atelier a fost deosebit de interesant pentru public şi, ca rezultat, au fost mai mulţi participanţi ca de obicei, unii copii venind din alte oraşe special pentru eveniment. Mai mult, tinerii au avut ocazia să viziteze o clădire de birouri din ansamblul Palas şi să vadă cum arată şi cum este organizată o şcoală altfel decât cele cunoscute”, a declarat Anton Breaur, organizatorul primei ediţii CoderDojo.

Sub sloganul „Copiii care programează au super puteri”, compania Optymyze din clădirea UBC 3 îi va aştepta sâmbătă, 9 mai 2015, ora 10.00, pe tinerii dornici să experimenteze tainele tehnologiei informaţiei. Atelierul este dedicat copiilor şi tinerilor pasionaţi de IT, cu vârsta între 12 şi 17 ani, care vor învăţa să programeze, să dezvolte site-uri web, aplicaţii şi multe altele. Participarea este gratuită.

7 mentori voluntari din rândul angajaţilor Optymyze îşi vor aloca o parte din timpul lor liber pentru a-şi împărtăşi experienţa şi pentru a-i învăţa pe copii ceea ce ei consideră că le-ar fi fost util să ştie când erau de vârsta lor.

Compania Optymyze se implică în acest proiect deoarece considerăm că suntem parte din comunitate şi ne dorim să promovăm acţiunile de responsabilizare socială. De-a lungul timpului, ne-am implicat în proiecte de voluntariat şi încurajăm în continuare participarea la acest gen de activităţi, fiind noi înşine un exemplu demn de urmat“, au declarat reprezentanţii Optymyze.

INSCRIERE

Copiii ar trebui sa aiba cu ei:  un laptop. Chiar si unul nu foarte performant, luat cu imprumutul e suficient. Este necesara prezenta unui un parinte! Daca ai sub 12 ani, parintele tau ar trebui sa stea in zona pe durata sesiunii. Cei care care doresc să participe la atelierul de pe 9 mai se pot înscrie gratuit pe pagina coderdojo.ro/locatii/iasi-optymyze.

CoderDojo este o mișcare internațională, inițiată în Irlanda, în anul 2011, cu scopul de a le oferi copiilor interesați contextul în care să poată învăța programare, într-un mediu informal, prin ateliere periodice, în afara programului sau curriculei școlare. În ianuarie 2015, CoderDojo număra peste 550 de dojo-uri, în 55 de ţări.

În România sunt 14 dojo-uri, iar în Chişinău unul. Pe termen lung, CoderDojo îşi propune să crească interesul pentru cariere în domeniul IT şi să promoveze acest tip de cunoştinţe şi pentru restul domeniilor, astfel încât viitorii doctori, constructori, profesori şi alţi profesionişti să cunoască plusul de valoare pe care îl pot obţine prin software sau hardware.

INFO

Compania Optymyze

Str. Palas, Nr. 7D, UBC3, Et. 5

coderdojo.ro

coderdojo.com

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: