Atelier de inteligenţă emoţională pentru copii 3-9 ani

Dacă îi întrebăm pe părinţi cum şi-ar dori să fie copiii lor atunci când vor fi mari, majoritatea răspunsurilor se vor încadra în gama: ,,descurcăreţ”, ,,independent”, ,,sigur pe el”. Însă, cum poate copilul deveni un adult care să aibă asemenea trăsături? Studiile de psihologie din ultimul deceniu afirmă în mod hotărât că inteligenţa emoţională şi abilitatea de a stabili relaţii cu cei din jur reprezintă principalul factor de predicţie privind reuşita în viaţă.

Copilul inteligent din punct de vedere emoţional:

  • este conştient de emoţiile sale şi vorbeşte liber despre ele;
  • recunoaşte emoţiile celor din jurul său;
  • comunică uşor despre ceea ce îl interesează sau îl preocupă;
  • nu îi este teamă să pună întrebări sau să îşi afirme preferinţele;
  • ştie să spună NU fără să îi rănească pe ceilalţi;
  • are un bun management al emoţiilor negative;
  • are comportamente rezonabile chiar şi atunci când lucrurile nu merg aşa cum şi-ar dori şi nu abandonează o activitate, nici atunci când devine dificilă.

Ce veti face în cadrul acestor ateliere? Vom exersa tocmai aceste abilităţi!

Când: Din 18 Ian 2017, în fiecare miercuri. Trainer: psiholog Ana-Maria Sandu. Ora: 17.30-18.30. Locatia: Clinica Armoniè, Str. Theodor Pallady nr.8, Copou. Investitie: 40 lei sau posibilitatea platii unui abonament lunar. Te poti inscrie pe adresa de e-mail office@clinicaarmonie.ro

INFO

Clinica Armoniè

Str. Theodor Pallady nr.8, Copou

www.facebook.com/clinicaarmonie

Facebook Event

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: