Asociatiile studentesti dau startul proiectelor caritabile

Duminica, 2 decembrie 2012, in Dublin Pub, Asociatia Studentilor Jurnalisti organizeaza Balul Bobocilor Facultatii de Litere de la UAIC. Cu banii adunati din vanzarea invitatiilor se vor cumpara cadouri pentru copiii internati la sectia de Oncologie a Spitalului “Sfanta Maria”. In perioada 4-8 decembrie, Asociatia Studentilor Francofoni din Iasi organizeaza cea de a VII-a editie a proiectului umanitar “Arata ca-ti pasa!”.

Crazy Hat - Balul Bobocilor 2012 - Facultatea de Litere

Asociatia Studentilor Jurnalisti (ASJ) organizeaza duminica, in Dublin Pub, Balul Bobocilor Facultatii de Litere de la UAIC. Ajunsa la a III-a editie, petrecerea se adreseaza tuturor studentilor ieseni. Cei care vor participa vor putea urmari concursul „MISS LITERE”, in cadrul caruia se vor prezenta cele mai indraznete si cele mai frumoase cinci studente de la Facultatea de Litere. „Balul din acest an are si o tematica: palaria. «Crazy Hats Party» vrea sa adune cele mai sic tinute cu palarii si sa le premieze pe 2 decembrie, in Dublin Pub. Atmosfera petrecerii este garantata de trupa Sukar Nation”, mentioneaza reprezentantii ASJ. Cu banii adunati din vanzarea invitatiilor care costa 10 lei se vor cumpara cadouri pentru copiii internati la sectia de Oncologie a Spitalului „Sfanta Maria”.

“Arata ca-ti pasa!”, editia a VII-a

„Arată că-ţi pasă” împreună cu ASFI/ 4-8 decembrie afis

Alte evenimente caritabile vor fi organizate in aceasta luna de Asociatia Studentilor Francofoni din Iasi (ASFI), in perioada 4-8 decembrie. In cadrul celei de a VII-a editii a proiectului umanitar „Arata ca-ti pasa!”, vor fi sustinute concerte de colinde in Sala „Iustin Moisescu” a Mitropoliei (5 decembrie, ora 19) si in Sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Central Universitare (6 decembrie, de la aceeasi ora). Tot in cadrul proiectului se va desfasura o tombola, pentru care taxa de participare e de 3 lei, in urma careia vor fi oferite premii in valoare de 1000 lei. Sumele care vor fi stranse prin proiect vor fi donate pentru 30 de copii nevoiasi. De asemenea, reprezentantii ASFI doresc sa ofere o bursa “Cum Laude” unui elev foarte bun care nu dispune de posibilitati financiare. „Dupa 11 ani de activitate neintrerupta, ASFI mentine traditia proiectului «Arata ca-ti pasa!», largind si mai mult aria beneficiarilor activitatilor caritabile. In 2012, aratam ca in luna cadourilor, luna Sfintelor Sarbatori, nu trebuie permis ca deznadejdea, lipsurile, frigul ori foamea sa fie un numitor comun pentru copiii orfani, familiile nevoiase si pentru elevii atat de talentati si muncitori, dar limitati in cunoastere din cauza situatiei lor materiale destul de precare. Prin proiectul nostru, ne invitam partenerii, profesorii, colegii, rudele si prietenii la un gest comun de solidaritate si ajutorare”, a subliniat Luciana Murarasu, presedinte ASFI. (sursa: www.ziaruldeiasi.ro, autor: Loredana Oprea)

INFO

www.facebook.com/asj.iasi
www.facebook.com/asfi.ro

PE ACEEASI TEMA:

Miss & Mr. USAMV Iaşi 2017

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

”Țara moartă”, de vineri în cinema

Sunday Funday la Cafeneaua Acaju

”Umorul salveaza vieti” – eveniment caritabil

Atelier gastronomic pentru copii

Scrie un comentariu: