Artistul iesean Matei Bejenaru expune in Suedia

industrisemester-poster-web

Institutul Cultural Român de la Stockholm şi Centrul de artă Liljevalchs Hubb organizează în colaborare două evenimente care îl au în centru pe artistul ieşean Matei Bejenaru, în datele de 11 august şi 13 august la Solna şi la centrul de artă Maskinhuset din Grängesberg .

Astfel, pe 11 august, de la ora 17.00 publicul doritor va putea vizita centrul de artă Liljevalchs Hubb şi de la ora 18.00 va putea asista la o discuţie despre practicile artistice diverse care analizează noţiunile de “muncă” şi “timp liber” şi impactul social şi psihologic al acestora asupra dezvoltării unei comunităţi aflate într-o permanentă schimbare. La eveniment vor lua parte artiştii Matei Bejenaru şi Marika Troili, precum şi curatorul Johan Norling şi Jenny Richards, co-curatorul centrului de artă Konsthall C din Stockholm.

Discuţia dintre aceştia va avea loc şi pe 13 august, de la ora 14.00, la centrul de artă Maskinhuset din Grängesberg în contextul finisajului expoziţiei “Industrisemester” deschisă în această vară, pe 18 iunie. Expoziţia reuneşte lucrări semnate de Matei Bejenaru, Chen Chieh-Jen, Kajsa Dahlberg, Ivan Melnichuk, Linnéa Sjöberg, Iris Smeds, Pilvi Takala, Marika Troili şi Sandra Ylikangas şi reprezintă o colaborare între centrul de artă Liljevalchs Hubb din Solna, Municipalitatea judeţului Ludvika şi asociaţia fostei regiuni miniere Bergslagen.

Filmul ”Lupta cu inerţia” semnat de artistul român a fost selectat şi inclus în expoziţie şi va fi prezentat atât în cadrul evenimentului din capitala suedeză, cât şi la Grängesberg.

Matei Bejenaru este un artist vizual român care trăieşte şi lucrează la Iaşi. Din 1999 predă fotografia şi arta video la Universitatea de Arte din Iaşi. Este fondator şi director artistic al Bienalei de Artă Contemporană Periferic din Iaşi (între 1997 şi 2008). Este membru fondator al Asociaţiei Vector din Iaşi, fiind şi preşedintele institutiei în perioada 2001-2011. Colaborează cu Galeria Anca Poteraşu (Bucureşti). În proiectele sale din ultimii ani, prin fotografie, video şi performance-uri, el analizează felul în care modurile de producţie economică, cunoaşterea tehnologică, mentalităţile şi stilurile de viaţă ale oamenilor s-au schimbat în ţările post-comuniste în ultimele două decenii. ICR Stockholm a mai colaborat în trecut cu artistul român prin susţinerea prezenţei acestuia la ediţia din 2013 a Bienalei Internaţionale de Artă de la Göteborg (GIKB).

Johan Norling este curatorul expoziţiei “Industrisemester” care se desfăşoară în perioada 18 iunie – 14 august la Maskinhuset din oraşul Grängesberg. Acesta este şi coordonatorul proiectului şi al centrului de rezidenţe artistice Liljevalchs Hubb din Solna.

INFO

ICR Stockholm

icr.ro/stockholm

www.mateibejenaru.net

PE ACEEASI TEMA:

EXPOZITIE ,,EROTICA 2017”

Expoziția Miruna Budișteanu: „Coloane de lumină”

Afișul Polonez Contemporan/ Trei Perspective”

”Intr-un cer violet” – instalatie multimedia @Meru iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Zilele Nordului 2017: Peste 8.000 de participanți din țară și străinătate, prezenți la festival

Seminar de parenting pentru copii fericiți și părinți liniștiți

Aventuri offroad cu ATV-uri Linhai

Cercetări arheologice sistematice la Scanteia, Iasi

Scrie un comentariu: