„Arborele nopţii”, piesă de teatru după ”Povestiri” de Truman Capote

arborele-noptii-afis-teatrul-national-afis-iasi-2014

Teatrul National Iasi va invita la spectacolul de teatru „Arborele nopţii”,  după Povestiri de Truman Capote, la Uzina cu Teatru.

  • sambata, 22 aprilie 2017, ora 19.30, sala ”Uzina cu teatru” – Teatrul National Iasi

Adaptarea şi regia: Irina Popescu Boieru. Scenografia: Rodica Arghir. Mişcarea scenică: Oana Sandu. Durata: 1 h 40′. Distribuția: Haruna Condurache, Catinca Tudose, Monica Bordeianu, Brânduşa Aciobăniţei, Petronela Grigorescu, Oana Sandu, Emil Coşeru, Constantin Avădanei, Radu Ghilaş şi copilul Rebecca Maria Arghire.

‘Cred că au trecut treizeci de ani…Da, sigur au trecut. Imi amintesc că eram studentă în anul întâi şi mă aflam în faţa primului examen de specialitate, la disciplina de bază, arta regizorului de teatru. Iar tema primului examen era dramatizarea.Trebuia, adică, să găsim o povestire, o schiţă, o nuvelă, orice, dar în proză să fie, şi să o transpunem în limbaj teatral, împreună cu colegii nostri de la actorie. Eram în perioada căutarilor febrile, pasionate şi adeseori dezamăgite, fiindcă nu reuşeam să descopar acea povestire, care sa fie pe măsura sufletului meu de atunci. Şi nu mai ştiu cum, ce întâmplare uluitoare şi fericită, mi-a scos în cale Arborele Nopţii de Truman Capote. Şi alte nuvele şi povestiri de Truman Capote, lumea uluitore, poetică, fantastică, profundă şi sensibilă a scriitorului american, din Sudul plin de poveşti şi de magii.

     În memoria acelui moment am numit actuala adaptare tot Arborele Nopţii, deşi ea înglobează încă alte patru povestiri, de acelaşi autor. În ultimii treizeci de ani am mai încercat încă de câteva ori să pun în scenă acest text.  Problema e că, dupa anii negri ai comunismului în salopete, cu personaje care lucrau pe şantiere şi se întreceau în realizarea planului cincinal,  a urmat o perioada când anumiţi oameni de teatru – regizori, directori, actori şi critici, mai ales critici! – au decis că metafora nu mai are ce cauta pe scenă, că teatrul metaforic e un gen depăşit, e vetust, e prăfuit, e o reminiscenţă a trecutului comunist, în care, din cauză că nu aveam libertatea de a spune adevărul, eram nevoiţi să recurgem la diverse   “şopârle” ,dintre care unele se numeau “metafore scenice” , dar acum, că eram liberi, gata cu aceste prostii!

    În faţa unor asemenea argumente ce ar mai fi avut de spus alaiurile de poeţi şi dramaturgi ai tuturor timpurilor, cohortele de pictori, care umplu muzeele cu tablouri înfăţişând diverse alegorii, toţi acei artişti învechiţi, care considerau că arta, orice fel de arta, nu trebuie să însemne fotografierea realităţii, ci interpretarea ei într-o altă formă, pe un alt plan, adică unul mai….metaforic? Teatrul a fost reinvadat de realism naturalist, expresiile cele mai obscene, mirosurile cele mai fetide, gesturile cele mai necioplite, limbajul cel mai grosolan, pe motiv că aşa se vorbeşte, aşa se înjură şi aşa se scuipă “ în realitate”. În sfârşit, după ce ani de zile, incepand cu Mayerhold, trecând pe la Ion Sava,  şi terminând cu regizorii români care lucrau în teatrul românesc de la finalul celui de-al optulea deceniu al secolului trecut, după ce, deci, oamenii de teatru se luptaseră să reteatralizeze teatrul, marcat profund de aşa-numitul “ realism socialist”, să-i confere adică acea aură de mister şi poezie, care să-i dea dreptul de a se numi artă, acum ne întorseserăm de unde am plecat. E drept că noul realism nu se mai numea “socialist”, nu se mai numea în niciun fel, textul era doar text, fără subtext, injuriile de pe scenă năşteau polemici, iar actele carnale, cât mai naturaliste, ţineau loc de lecţie de anatomie.

         Nu aş spune că acea perioadă a trecut sau că ceva s-ar fi schimbat în profunzime. Ştiu doar că mie acest nou tip de realism nu-mi e pe plac. Şi că proza lui Truman Capote şi a altora ca el, care nici în clin şi nici în mânecă nu au avut cu lupta prin metafore împotriva sistemului comunist, care au creat în cheie fantastică, onirică, metaforică, alegorică sau cum vreţi s-o numim, nu fiindcă erau constrânşi, ci fiindcă aşa simţeau şi vedeau ei lumea, e una în care cineva ca mine se simte mult mai bine. Şi doar pentru cei care simt în acelaşi fel, am creat acest spectacol metaforic, vetust şi nerealist.  Irina Popescu-Boieru

BILETE

Pret bilet: 22 lei. Biletele se pot achiziţiona on-line de pe site-ul www.eventim.ro, secţiunea Locaţii-Iaşi şi direct, din reţeaua magazinelor partenere: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas si Cărturesti. Biletele se pot rezerva şi cumpăra şi de la Agenţia Teatrală situată pe Bd. Ştefan cel Mare nr. 8A.

Agentia teatrala: Telefon: 0232-255999. Program: 10.00 – 17.00, de luni pina simbata (duminica inchis)

Pentru grupuri organizate, va rugam sa va adresati Departamentului Marketing-Organizare la telefon 0232-255999.

Atentie! Accesul in sala dupa inceperea spectacolului este interzis, iar biletele isi pierd valabilitatea. Pentru a preveni situatiile neplacute, rugam spectatorii sa fie prezenti la sala de spectacole cu cel tirziu 10 minute inainte de ora inceperii.

INFO

TEATRUL NAŢIONAL „VASILE ALECSANDRI” IASI,
Fondat în 1840

Str. Agatha Bârsescu, nr. 18, Iaşi

Tel. 0232 267824

E-mailtniasi@yahoo.com

Web: www.teatrulnationaliasi.ro

FB: www.facebook.com/TNIASI

PE ACEEASI TEMA:

Spectacolul „Damen Tango” la Teatrul Național Iași

Comedia Podu’ cu Horatiu Malaele la Teatrul National Iasi

Spectacolul ”IARNA DRAGOSTEI NOASTRE”, de Nadejda Ptuskina

Spectacolul de teatru „Straini în noapte”

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Iasul Medieval 2017

Programul de lucru cu publicul pe perioada verii la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”

Bienala Internațională de Pictură Chișinău 2017 – selectie de lucrari expuse la Iasi

“Niveluri de realitate 3” @Galeria apARTE