Aplicaţii care te pun în mişcare

Gadget, my love: Aplicaţii care te pun în mişcare/ Strava

(Lucian ROTARU)

Afară s-a încălzit şi ieşenii dornici de mişcare în aer liber au urcat pe biciclete sau au ieşit la alergat prin parcuri. Săptămâna aceasta vom prezenta câteva aplicaţii care îi vor ajuta pe aceştia să-şi monitorizeze activitatea şi îi vor motiva.

„Strava” este o aplicaţie cu care poţi supravechea şi analiza distanţa alergată sau parcursă cu bicicleta. Când ieşi la jogging sau la o plimbare pe două roţi, ia şi smartphone-ul cu tine, porneşte această aplicaţie şi apăsă butonul roşu pentru a înregistra activitatea ta. Aplicaţia „Strava” îţi va arăta în timp real distanţa parcursă, viteza medie şi timpul de când ai început exerciţiul fizic, iar aceasta va rula chiar dacă blochezi telefonul şi îl ţii în buzunar. După ce ai terminat, vei apăsa butonul de finalizare şi vei putea analiza informaţiile privind traseul parcurs. Vei avea la disponiziţie o harta a traseului, precum şi grafice cu viteza din fiecare moment, altitudinea, caloriile consumate şi chiar şi pulsul inimii dacă ai avut conectat un dispozitiv specializat. În plus, aplicaţia memorează toate activitaţile tale şi îţi oferă statistici generale din ultima lună sau din ultimul an.

Însă ideea de bază din spatele acestei aplicaţii este competiţia. Astfel, „Strava” are un element social foarte bine dezvoltat şi implementat pentru activităţi sportive cu ajutorul căruia vei putea distribui şi compara datele tale cu cele ale prietenilor sau ale localnicilor care au mers pe aceleaşi trasee. Mai mult, vei putea să concurezi cu aceştia pe anumite porţiuni printr-o modalitate simplă. De exemplu, dacă în plimbarea cu bicicleta urci de la Fundaţie până la Parcul Copou, când vei ajunge acasă vei observa că pe această porţiune au urcat mulţi alţi utilizatori care folosesc „Strava”, iar aplicaţia va genera automat un top al celor mai rapizi biciclişti de pe acest traseu. Dacă vei dori să monitorizezi un alt tip de activitatea, înainte de apăsarea butonului de înregistrare vei selecta activitatea dorită dintr-o lista prestabilită („run”, „walk”, „hike” etc.). Aplicaţia este gratuită, dar poţi opta şi pentru o variantă cu plată pentru a debloca unele funcţii şi statistici mult mai detaliate.

O altă aplicaţie gratuită de acest gen este „RunKeeper” şi funcţionează după aceleaşi principii, însă poate să lucreze împreună cu „GymPact”, un program care te va motiva să-ţi faci exerciţii săptămânal. Modul de funcţionare al aplicaţiei „GymPact” este foarte simplu şi destul de eficient după spusele creatorilor. La începutul săptămânii vei stabili un obiectiv pe care doreşti să-l atingi în următoarele 7 zile (de exemplu, să parcurgi 20 de kilometri cu bicicleta) şi vei preciza o suma de bani pe care eşti dispus să o plăteşti în cazul în care nu vei reuşi. Partea bună este că dacă îţi vei atinge obiectivul vei primi o sumă de bani adunaţi de la cei care nu şi-au atins obiectivele. Din păcate acestă aplicaţie încă nu poate fi folosită în România în acest moment, dar lista ţărilor în care aplicaţia este disponibilă este în continuă creştere.

Gadget, my love: Aplicaţii care te pun în mişcare/ RunKeeper joke

Tu ce alte aplicaţii foloseşti pentru a-ţi monitoriza activitatea sportivă? Ne găseşti şi pe www.facebook.com/GadgetMyLove pentru discuţii şi articole din domeniu.

Sursă: www.ziaruldeiasi.ro

PROIECTUL „ORAȘUL PE BICICLETĂ”

Gadget, my love: Aplicaţii care te pun în mişcare/ Orasul pe bicicleta

„Prin proiectul Orasul pe Bicicleta ne-am propus sa te aducem mai aproape de inima orasului tau: sa-i simti pulsul, sa-i admiri eleganta, sa-i cunosti istoria. Asadar, am inceput cu si de la tine. Ti-am dat harta orasului, pe care ai marcat cele mai frumoase locuri de vizitat pe bicicleta si cu ajutorul careia ai impartasit comunitatii “Orasul pe Bicicleta” micile povesti care raman ascunse trecatorilor grabiti.”

www.orasulpebicicleta.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: