.aparat_03 @Teatrul CUB

aparat_03

LUNO, în colaborare cu Institutul Francez Iași și cu Centrul de Fotografie Contemporană organizează cel de-al treilea eveniment din cadrul proiectului .aparat, manifestare ce va avea loc în Sala Teatru³ (Teatrul CUB) pe data de 8 decembrie 2014, începând cu orele 20:00.

Cel de-al treilea eveniment sub egida .aparat cartografiază o serie de practici artistice asumate în sincron cu / drept reacție la diferite contexte sociale, culturale, politice și economice, aducând în prim plan mizele artiștilor.

Agenda evenimentului. aparat_03 debutează cu interpretarea de muzici militare, „Rigoarea cadenței”, cu participarea Fanfarei de Muzică Militară a Garnizoanei Iași.  Evenimentul continuă cu proiecția filmului documentar „Art War” (2014, 90”, 18+) în regia lui Marco Wilms. Filmul, al cărui trailer poate fi vizionat aici:  vimeo.com/113152746, a câștigat o serie de premii la festivaluri internaționale de film documentar și de drepturile omului, iar luni, la aparat_03 este proiectat în premieră la Iași în prezența regizorului, care va participa la o sesiune de discuții în limba engleză cu publicul, alături de filmologul Iulia Alexandra Voicu (UNATC). Programul se încheie cu un live performance experimental – „Victoria în rolul principal”, realizat de Mort La Creier, cu visuals semnate Luno.

La final, spectatorii vor avea posibilitatea de a discuta cu artiștii și cu invitații în cadrul unei sesiuni de networking.

În cadrul acestei ediții a proiectului .aparat, urmărind noțiunea de „practică în acțiune”, artiștii locali și oamenii de creație vor expune propriile steaguri realizate cu scopul de a-și prezenta motivul care îi determină să activeze în acest domeniu, ilustrând intenția personală a practicilor pe care le întreprind în postura de artist.

BILETE

Accesul la eveniment se face pe bază de bilet. Prețul acestuia este de 10 lei și poate fi achiziționat în avans de la Mignon Cafe (Str. Lăpușneanu nr. 9-11). Accesul participanților în sală se va realiza în intervalul 19:30 – 19:55, iar intrarea la eveniment nu este permisă după începerea acestuia.

.aparat este o platformă de producție și diseminare a unor forme de cunoaștere avansată în domeniile filmului documentar, de ficțiune și experimental, cu conexiuni în domeniul muzicii experimentale, coregrafiei contemporane și performance-art.

Producător: LUNO; Partenerii proiectului: Institutul Francez Iași, Centrul de Fotografie Contemporană; Partenerul evenimentului: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

INFO

www.facebook.com/proiect.aparat

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Jazz in Copou – Jam Session Night @Meru

Film la Meru: Plimbare sub clar de lună cu bunicul @Kinedok

Film la Meru: ”Hala Matache Măcelarul-O rană urbană adâncă”

Expoziţia de fotografie “În căutarea lui Ţepeş Voievodul”, Saint-Pierre-lès-Elbeuf, Franţa

Scrie un comentariu: