Andrei Sandu, de la Colegiul Național reprezintă România la Olimpiada internațională de Astronomie și Astrofizică

Elevul Andrei Sandu, din clasa a XII-a, de la Colegiul Național, profesor îndrumător Andu Emilian Ouatu, va participa la Olimpiada internațională de Astronomie și Astrofizică ce se va desfășura în noiembrie în China, ca membru în echipa a doua a României. In acest an România participă la prestigioasa competiție cu două echipe.

Olimpiada are loc intre 3 si 11 noiembrie 2018 și se va desfasura in Beijing. Participa la competitie 10 elevi romani, impartiti in 2 echipe (cate 5 elevi in fiecare echipa).

Întrucat inscrierile pentru olimpiada au inceput de curand, nu se cunoaste exact numarul total de elevi si de tari participante, dar este posibil sa fie implicate aproximativ 42 de tari, ajungandu-se astfel la peste 250 de elevi concurenti.

Andrei a reușit calificarea la această olimpiadă participând la etapa natională a Olimpiadei de Astronomie si Astrofizica, organizata in acest an intre 2 si 5 februarie. El a obținut o medalie de aur si o mentiune oferita de MEN. Lotul selectat s-a pregatit in intervalul 6-9 februarie, elevii participanti sustinand 4 baraje: 3 teoretice si unul practic. Rezultatele la probele de baraj au decis calificarea în cea de-a 2-a echipa a Romaniei pentru Olimpiada Internationala de Astronomie si Astrofizica.

Succesul acestui elev talentat vine în continuarea unor rezultate excepționale:

➢ anul trecut a obținut medalia de aur la Olimpiada Internaționala de Științe ale Pământului;
➢ anul acesta s-a calificat și la Olimpiada Internațională de Geografie, care se va desfasura in intervalul 31 iulie – 6 august.

Participarea la aceasta olimpiadă internațională mă face să mă simt atât onorat, deoarece pot să-mi reprezint nu numai țara, ci și județul și școala, cât și fericit, deoarece pot lucra pentru o disciplină care este printre favoritele mele, și care este și o știință foarte importantă pentru viitorul nostru, al societății umane. Această olimpiadă se remarcă prin faptul că îmbină doua stiințe, anume Fizica și Astronomia, ambele domenii fiind de interes pentru mine”, mărturisește Andrei.

Zilele acestea, un alt elev din Iași a reușit calificarea în lotul țării noastre la Olimpiada Internațională Științele Pământului. Conceptul acestei competiții a prins contur la inițiativa Societății Științelor Pământului Coreene, în anul 2003. Prima ediție a olimpiadei (IESO) a avut loc în 2007, în Daegu, Coreea de Sud. Această competiție anuală testează aptitudinile elevilor de liceu din întreaga lume la discipline precum geologie, meteorologie, astronomie, astrofizică, hidrologie și oceanografie și presupune punerea în legătură a cunoștințelor specifice mai multor domenii de activitate într-o manieră integratoare. Ediția de anul acesta, cea de-a XII-a, va avea loc în perioada 8-17 august 2018, în Kanchanaburi, Thailanda, cu participarea a 31 de state, printre care și România, ce se poate mândri deja cu o frumoasă tradiție și rezultate deosebite la edițiile anterioare.

​Ca urmare a desfășurării fazei naționale a Olimpiadei Interdisciplinare Științele Pământului, în perioada 18-22 aprilie 2018, la Bistrița, au fost selectați 10 elevi în vederea participării la pregătirea lotului lărgit, în intervalul 25 iunie- 6 iulie, sub coordonarea Ministerului Educației Naționale și cu sprijinul Universității București. Sesiunea intensă de pregătire a culminat cu susținerea a două probe de baraj, practică și teoretică, de către cei 10 participanți și selectarea lotului restrâns, ce va lua parte la Olimpiada Internațională Științele Pământului.

Lotul restrâns este alcătuit din patru elevi, unul dintre aceștia fiind Andrei Mircea Lupuleasa din clasa a X-a, de la Colegiul Național Iași, îndrumat de profesorii Mihaela Cornelia Fiscutean și Dorin Fiscutean la geografie, Mărioara Lăcătușu la chimie, Andu Emilian Ouatu la fizică, Adriana Preotu la disciplina biologie, precum și de către profesori ai Facultății de Geografie și Geologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

INFO

fizpreiasi.wixsite.com/fizicaiasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Asociația 4Culture anunță vernisajul expoziției FILM – proiect curatorial la Iași și București

Rezervări online pentru Serile FILIT

Program Cinema Ateneu: 26-28 septembrie 2018

Cinema Ateneu în aer liber. Patru proiecții speciale pe pietonalul Ștefan cel Mare

Scrie un comentariu: