”America de peste pogrom”, de Catalin Mihuleac, va fi tradus in limba germana

Romanul America de peste pogrom, semnat de scriitorul iesean Catalin Mihuleac, aparut in 2014 la Editura Cartea Romaneasca, disponibil si in editie digitala, va fi publicat in primavara anului 2018 la editura austriaca Paul Zsolnay.

America de peste pogrom evolueaza pe doua mari planuri aparent divergente. Primul, situat in Romania interbelica si bazat pe documente istorice si pe marturii de arhiva secreta din epoca, face dezvaluiri senzationale despre viata social-politica si convulsiile interetnice din acea perioada. Al doilea plan este construit in jurul unei familii de evrei americani din anii 2000, specializata in comertul cu marfuri second-hand. O familie fara trecut, in aparenta, ai carei membri sint ghidati doar de pragmatismul vremurilor noastre, unde totul – de la haine pina la idei si chiar nostalgii – este „la mina a doua”.

Doua femei cu personalitati exceptionale vor uni cele doua planuri, iar cheia povestii lor, aflata sub semnul unei memorii prodigioase, care apartine atit ratiunii, cit si inimii, va fi gasita la final, cind trecutul se dizolva miraculos in prezent. Catalin Mihuleac reuseste sa impuna atentiei publice evolutia acestui „dosar de existente” international, ale carui file, redate prin tensiunea si culoarea decupajului filmic, uimesc si emotioneaza pe intreg parcursul lecturii. Romanul sau pledeaza pentru reconcilierea cu ceilalti, dar, in primul rind, pentru reconcilierea cu tine insuti. Este o invitatie la intelegere si toleranta, care leaga ingenios sute de destine si trei orase cu istorii fabuloase: Iasi, Washington D.C. si Viena.

Catalin Mihuleac este un cunoscut prozator si dramaturg roman. Ultimele sale patru volume, incluzindu-l si pe cel de fata, sint aparute sub egida Editurii Cartea Romaneasca. Primul, Zece povestiri multilateral dezvoltate, apare in anul 2010. Urmeaza Aventurile unui gentleman bolsevic (2012), America de peste pogrom (2014) si Ultima tigara a lui Fondane (2016). Ultimele doua titluri fac parte dintr-un proiect mai amplu al autorului, ce are drept scop restituirea literara a multiplelor fatete ale istoriei evreilor din Romania.

INFO

Editura Cartea Romaneasca

cartearomaneasca.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

”Scriitorul lunii”, editia VI. Invitat: Florin Irimia

VAMA live on stage @Fratelli Lounge & Club Iasi

Soundcheck @Fratelli Lounge & Club Iasi

Expozitia de arte vizuale “Identitate si valori europene”

Scrie un comentariu: