“Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, de Ion Dichiseanu, la Polirom

dichiseanu lansare iasi

Editura Polirom va invita simbata, 2 iulie, la ora 17.00, la Librarium Palas Iasi (Str. Palas 7A, intrarea dinspre Carusel), la o intilnire cu celebrul actor Ion Dichiseanu, prilejuita de lansarea volumului Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel, intrat de curind in portofoliul editurii, si in format digital. Amfitrion: George Onofrei

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, cînd Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întîlnească.

Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel, apărut în această săptămînă la Polirom, și în ediție digitală, cu o prefață semnată de Laurențiu Damian.

Ea rămîne o perioadă în România şi îl însoţeşte peste tot, în restaurantele şi cluburile din Bucureşti, la teatru sau la filmări, dar şi în excursii prin ţară. Cînd primeşte propunerea de a juca într-un nou film, Sara pleacă în Spania şi cere ca rolul principal masculin să-i fie dat lui Dichiseanu. Cum însă discuţiile actorului cu autorităţile române se prelungesc, cei doi nu se mai văd timp de opt ani…

Ion Dichiseanu: Trăiam ceva ca un miraj. Topiţi unul după altul, nu vedeam şi nu auzeam nimic, eram doar noi doi. Ca doi adolescenţi… Nu am putut uita nici o clipă această dragoste nebunească şi, aşa cum s-a şi dovedit, imposibilă.

Confesiunea maestrului pendulează între amintiri de la filmări, unde a cunoscut celebrităţi ale vremii, şi această mare întîlnire care i-a schimbat viaţa. Dacă ne gîndim bine, nu i-a schimbat atît viaţa, cît sufletul. Impresionantă în relaţia celor doi – dar mai ales în felul în care a trăit Ion Dichiseanu această relaţie – este nevoia lui de a o privi pe Sara nu ca pe un star, ci pur şi simplu ca pe un om care, un timp, i-a fost alături. Iată de ce povestea lor nu poate fi comparată nici cu nopţile nebune de amor petrecute de celebra cîntăreaţă cu Ernest Hemingway, nici cu relaţia cu «rebelul fără cauză» James Dean, nici cu povestea ei cu Severo Ochoa, omul de ştiinţă spaniol de reputaţie internaţională, deţinătorul Premiului Nobel, sau cu actorul italian Giancarlo del Duca-Viola. Cartea lui Ion Dichiseanu este de fapt o scrisoare de dragoste. Nu un e-mail. Nu un SMS. E scrisă de mînă, pusă într-un plic cu timbru şi expediată în tolba poştaşului.” (Laurenţiu Damian)

Ion Dichiseanu (n. 1933) este un cunoscut actor de teatru şi cinema. A făcut roluri memorabile pe scena Teatrului Nottara şi a jucat în filme celebre, printre care Titanic vals, Toate pînzele sus, Pentru patrie, Revanşa, Clipa (Premiul ACIN, 1979), Burebista, Misterele Bucureştilor, Supravieţuitorul. A mai publicat volumul de versuri Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză (1995).

INFO

Editura Polirom

www.polirom.ro

PE ACEEASI TEMA:

„Bancherul diavolului. Cum am distrus secretul bancar elvețian” se lanseaza la Iasi

Doina Ioanid lansează volumul ”Cele mai mici proze” la Librăria Humanitas Iași

Volum omagial Stelian Dumistracel: ”Impotriva derivei”

Lansare de carte: ”Orbi”, de Petronela Rotar

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Lansarea proiectului „În vreme de război. Iaşul în perioada 1914-1919″ la BCU Iaşi

Auditii pentru Corul Marii Uniri la Ateneu

Balul Bobocilor 2017 / U.N.A.G.E Artium

Marionnette Show prezinta ”Iepurele si ariciul”

Scrie un comentariu: