Alin Stoica, tenor : „tot ce însemn eu aparține muzicii și operei”

În rolul lui Don José, 5 aprilie, 18:30, opera Carmen,de G. Bizet, Opera Națională Iași

…când am o premieră, cu debut pur și simplu dispare tot globul….tot ce însemn eu aparține muzicii și operei….ăsta sunt….îmi pare rău că nu am avertizat mai puternic…” (Alin Stoica)

A debutat, a continuat și conform versului a învins. Tenorul Alin Stoica onorează cu vocea și interpretarea, din nou, în opera Carmen, de G. Bizet, în rolul lui Don José pe scena Operei Naționale Iași, pe 5 aprilie, începând cu ora 18:30. Artistul se întoarce după premiera Cavalleria Rusticana, de P. Mascagni, de la București, în regia lui Ion Caramitru

Rolul tânărului și îndrăgostitului caporal, din Carmen nu înseamnă debutul tenorului, Alin Stoica. De altfel, personajul Don José i-a revenit artistului, încă din vara lui 2016, în Germania, la festivalul de la Immling, într-o serie de opt spectacole. Concomitent a participat la Festivalul de la Bregenz unde s-a făcut auzit și la concertul aniversar a 70 de ani de existență a festivalului. De altfel, saga reprezentațiilor pe marile scene continuă cu rolul Turiddu, din Cavalleria Rusticana, de P. Mascagni, în luna decembrie a aceluiași an, de această dată, în Italia, Jesi, la Teatro Pergolesi.

Cu o vastă experiență câștigată pe scenele din străinătate, Alin Stoica se întoarce pe scena Operei Naționale Române București, unde rămâne ca și colaborator, iar rolurile nu contenesc să apară.

Cu o deosebită priză la public și cu un talent incomensurabil, tânărul tenor devine în mai puțin de un an, un interpret nelipsit în cele mai adulate reprezentații ale spectacolelor de operă din țară. De la îndrăgitul personaj Alfredo din opera Traviata, de G. Verdi-debutul oficial al artistului pe scena lirică, până la naivul și dificilul poet Rodolfo, din Boema, de G. Puccini, fiecare rol a fost redat impecabil, de vocea distinctă a tenorului, plină de forță, care transcede în aplauzele cele mai puternice ale spectatorilor, nerăbdători să-l asculte încă o dată.

Din distribuția de pe 5 aprilie, de la Iași, mai fac parte Ramona Zaharia, (Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf) – Carmen, Ana Maria Donose – Micaela, Jean Kristof Bouton – Escamillo, Daniel Mateianu – Zuniga, Andrei Yvan (debut) – Morales, Manuela Ipate – Frasquita, Marinela Nicola Pahoncea – Mercedes, Florin Roman – Dancairo, Alexandru Savin – Remendado.

Publicul spectator este așteptat, începând cu ora 18:30, în Sala Mare a Teatrului Național Vasile Alecsandri, pe 5 aprilie spre a asculta una dintre operele de referință a lui Georges Bizet, Carmen, cu înflăcăratul Don José, în interpretarea tenorului deja de referință Alin Stoica.

Relansăm invitația în nota optimistă a artistului, cu zâmbet ștrengar, care rămâne mereu cucerit de audiență : „ Vocea și sufletul meu vă aparțin !

La 14 ani nici nu știam unde este nota Do pe portativ” (Alin Stoica)

Talentul i-a fost descoperit de nașa sa, care, încântată de a-l fi ascultat, în Ajun de sărbători de iarnă, colindând, s-a interesat ulterior de posibilitatea unei audiții, la Liceul de Muzică Dinu Lipatti, din București. A fost momentul care i-a definit direcția tânărului de 14 ani.

Și dacă s-ar dărâma liceul Dinu Lipatti, tu, Alin trebuie să faci muzică” (Cristina Măgureanu, profesor de canto)

Determinarea profesoarei de canto l-a convins. De la matematici și științe realiste, după o simplă audiție, Alin Stoica a decis. Numele său va răsuna, inconfundabil sub voce de tenor. Muzica i-a ghidat pașii și rolurile lirice întreabă de artist, care, după cum însuși declară, nu a știut să avertizeze mai puternic, domnia sa a servit cântecului.

Pot să zic (câteodată), pe scenă mă simt mai liber decât în viața de zi cu zi” (Alin Stoica)

Debutul oficial pe scena lirică îl datorează personajului său de suflet Alfredo, din Traviata lui Verdi și Operei Națională Română Cluj. Tot scena clujeană redă în acest an, în luna mai opereta Lăsați-mă să cânt, de Gherase Dendrino, inițiată și reînviată de Alin Stoica, încă din 2015 pe scena Conservatorului. Opereta lui Dendrino și dragostea pentru regăsirea valorilor autentice, prea puțin promovate la nivel național l-au încurajat pe artist să rămână al nostru., al românilor. Probabil cel mai bun tenor, pe care ni l-a dat România în cel puțin ultimii 15 ani, vocea Alin Stoica e cea mai cerută pe toate scenele lirice din țară. Vă invităm să-l urmăriți și să îl încurajați în spectacolele din întreaga țară și pe pagina oficială facebook@alin.stoica.tenor.

Pentru sufletul meu, muzica înseamnă vindecare” (Alin Stoica)

La puțin timp de la debutul oficial palmaresul artistului devine important. Premiile adunate încunună maiestuos toată munca și devotamentul tenorului pentru muzica de operă.  A participat la numeroase competiții printre care amintim Grand Prix de l’Opera din București, unde în anul 2014 a primit premiul Societății de Radiodifuziune România sau Concursul de Canto Paul Constantinescu unde a câștigat Marele Premiu, doi ani mai devreme.
La sfârșitul anului 2017 a fost onorat cu premiul Matei Brâncoveanu (Domeniul Muzică).

Toate diplomele și premiile câștigate îl fac mândru pe tenor, însă toamna lui 2017 îi aduce artistului lauri prin premiul obținut la Sarzana, premiu care este pentru domnia sa o încununare reală a muncii depuse până în acel moment.

De altfel, Alin Stoica s-a întors acasă cu trei premii importante de la Concursul Internațional pentru Tinerii Artiști Lirici, din cadrul Sarzana Opera Festival : premiul al doilea oficial, însoțit de o bursă de studiu, Premiul Special al publicului „Vota la Voce” și Premiul Special „Luciano Pavarotti”, oferit chiar de soția regretatului tenor, Nicoletta Mantovani.

Alin Stoica este câștigătorul premiului special Luciano Pavarotti, 2017, la festivalul de la Sarzana Mai mult decât atât, tenorul român este invitat de a face parte din programul artistic al concertului omagial cu ocazia celor 10 ani de la dispariția marelui Pavarotti, în septembrie 2017, la Arena di Verona.  Al nostru reprezentant interpretează ireproșabil aria Brindisi, din Traviata, alături colegii săi de scenă și smulge aplauze furtunoase din partea auditoriului.

La Sarzana, discipolul Alin Stoica își întâlnește marii profesori, care îl sfătuiesc pe mai departe și care văd în vocea românului, o voce clasică, plină, după cum opina marele Carreras.

Însă eu știu că nu am scos din mine cel mai bun Alin Stoica posibil„ (Alin Stoica)

Alături de fiecare rol, pe care tenorul îl redă impecabil, o notă distinctivă în parcursul său profesional a reprezentat întâlnirea cu unii dintre cei mai cunoscuți artiști lirci ai lumii. A reprezentat România pe Arena di Verona, în fața a 20.000 de spectatori. Placido Domingo, Jose Carreras și Angela Gheorghiu au fost printre colegii care l-au aplaudat pentru măiestria vocală.

Condei: Luca Paula Margareta. Surse: interviuri Alin Ion, Cristina Oprea, Mădălina Ștefania Radu

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: