ALEXANDRA UȘURELU, concert de excepție la Iași

 

Fundația Star of Hope Romania, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Iași, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Federația Organizațiilor de Părinți care au copii cu Dizabilități, vă invită să ii susțineți în organizarea Galei Star of Hope Romania, eveniment de strângere a fondurilor necesare susținerii celor peste 600 de copii si tineri (cu dizabilități sau foarte săraci) din cele 13 Centre ale Fundației Star of Hope Romania.

Andrei, Elena, Maria, sunt doar câteva nume de copii care au nevoie de ajutor. Un strop de ajutor de la fiecare dintre noi ar fi suficient. Și tu, și tu – și eu!-putem fi OM BUN!… Sunt Alexandru Ușurelu și vă invit să fim mulți, mulți stropi de speranță pentru copiii din centrele Fundației Star of Hope Romania.

Devenită deja tradiție, Gala are scop caritabil și inseamna sprijin pentru continuarea programelor de terapie recuperatorie și cele de tip after school pentru cei peste 600 de beneficiarii Fundației Star of Hope Romania.  Evenimentul va celebra atât Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilități (3 decembrie), cât și Ziua Mondială a Recunoștinței (24 decembrie).

Vor fi prezenti reprezentanți ai Ambasadelor Suediei si Marii Britanii la București, alături de peste 400 de personalitati din mediul public si privat, din Romania, Europa si SUA.  ALEXANDRA UȘURELU – celebra artistă care a readus în ultimii ani bunul simț pe scenele de concert din România – va sustine, in cadrul Galei, un concert de excepție, alături de 5 instrumentiști de excepție (flaut, contrabas, pian, chitară, percuție) – eveniment ce va transmis live pe TVR Iași, TVR 3 și online pe TVR+ și Radio Armonia, astfel încât partenerii si sponsorii nationali si internationali, comunitatile de romani din SUA si Europa  vor putea urmari in direct.

În deschiderea evenimentului va cânta Cvartetul The Vocals, cunoscut în Europa (muzica de operă sau muzică de film). Evenimentul va fi moderat de IRINA PĂCURARIU si va fi transmis in direct de către TVR Iași.Prin acest eveniment organizatorii vor sa atraga, din nou, atenția asupra problematicii complexe privind copilul cu dizabilitate dar și asupra dramelor care se trăiesc zilnic în România de către copiii privați de educație si de o viață demnă din cauza sărăciei.

În plus, cei mai mulți dintre beneficiari provin din mediul rural și din familii cu posibilități financiare extrem de reduse, iar numarul parintilor disperati care apeleaza la serciviile fundatiei creste alarmant. Pentru schimba în bine destinele acestor copii e nevoie de sprijinul autorităților, instituțiilor și companiilor locale în vederea dezvoltării serviciilor sociale, educaționale.

Triplu nominalizat la Premiile Muzicale Radio România, albumul de debut al Alexandrei Ușurelu, ”La capătul lumii”, a dat în 2014 startul unei povești muzicale de succes. Fără artificii și acțiuni agresive de promovare, Alexandra Ușurelu a reușit ceva ce poate părea, în România acestor ani, doar o firavă speranță: să câștige aprecierea unui public educat, cu gusturi fine, ce preferă să-și aleagă singur muzica pe care o ascultă și să-și urmeze artiștii favoriți în sălile de spectacol.

S-a făcut remarcată în aproape 400 de concerte în ultimii 3 ani drept o artistă care a readus bunul simț pe scenele de concert din România prin muzica sa curată și producțiile surprinzătoare, vocea și personalitatea sa trasând pentru cunoscătorii muzicii de calitate conturul unui artist singular în muzica românească. Sălile pline ale concertelor sale din toată țara și cele 3 spectacole simfonice sold out susținute până acum în Sala Mare a Teatrului Național din București au transformat-o rapid în una dintre cele mai de succes artiste independente.

Despre Fundația Star of Hope Romania
 peste 26 de ani de activitate în slujba copilului 6 CENTRE DE ZI pentru pentru copii și tineri cu dizabilități Iași, Bârlad, Botoșani, Dorohoi, Suceava, Chișinău 7 CENTRE DE ZI pentru copii aflați în situații de risc de abandon familial și școlar în Murgeni (jud. Vaslui), Babadag (jud. Tulcea), Pantelimon (jud. Ilfov), Valea Seacă (jud. Bacău), Huși (jud. Vaslui), Dimăcheni (jud. Botoșani), Botoșani intervenție și sprijin material, moral și financiar pentru părinții și familiile copiilor din proiecte sesiuni de informare/instruire a cadrelor didactice din comunitate privind modalități de lucru cu copilul cu dizabilități/copilul aflat în risc de abandon școlar sau familial
Nevoi:Cei mai mulți dintre beneficiarii noștri provin din mediul rural și din familii cu posbilități financiare extrem de reduse. Numărul insuficient de servicii de zi de abilitare/reabilitare pentru copiii și tinerii cu nevoi speciale conduce la creșterea alarmantă a numărului părinților disperați care apelează la serviciile noastre. Pentru a veni în sprijinul copiilor și tinerilor cu nevoi speciale, e nevoie de sprijinul autorităților, instituțiilor și companiilor locale, în vederea dezvoltării serviciilor sociale de ocupare și educaționale, astfel încât să creem acestor copii și tineri condiții în care să-și poată găsi un rost și să poată aduce un plus valoare comunității în care trăiesc.

Obiectivele  campaniei  „Om Bun, îți mulțumesc!”
• informarea şi sensibilizarea comunităţii  privind problemele complexe cu care se confruntă familiile cu copii cu dizabilităţi• schimbarea atitudinii/mentalității față de copiii cu dizabilități, mai multă înțelegere, deschidere, acceptare în comunitate (grădinițe, școli, licee etc)• strângerea fondurilor necesare susţinerii celor peste 600 de copii din cele 13 centre de zi ale Fundației Star of Hope Romania (terapie comportamentală, logopedie, kinetoterapie, terapie prin joc, formare abilități de viaţă zilnică) pentru integrare în grădiniţe şi şcoli de masă.

BILETE

Biletele pot fi procurate de la sediul Fundației Star of Hope Romania (strada Bariera Veche nr. 3 Iași). Informații pe pagina de facebook a evenimentului și pe www.starofhope.ro sau pe starofhoperomania@gmail.com

INFO

Star of Hope Romania

Str. Bariera Veche nr. 3, Iași

www.starofhope.ro

tarofhoperomania@gmail.com

www.facebook.com/centrulstarofhope

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: