Alecsandri – poetul Unirii (expoziție aniversară la MNLR Iași)

Muzeul Național al Literaturii Române Iași va organiza, în anul 2021, o serie de activități – expoziții, concursuri, întâlniri și apariții editoriale, ce marchează Bicentenarul Alecsandri: 200 de ani de la nașterea primului poet român premiat peste hotare.

Deși data nașterii sale provoacă încă controverse (sunt cunoscuți trei ani posibili – 1818, 1819 și 1821), acceptăm data aleasă chiar de Vasile Alecsandri, 21 iulie 1821: „Sunt născut în Bacău, la anul 1821, luna iulie…” („Suvenire din viața mea”, Mircești, 1865).

Vasile Alecsandri s-a implicat în viața politică a secolului al XIX-lea, fiind, în primul rând, participant activ la evenimentele de la 1848 din Principatul Moldovei. După înfrângerea mișcării pașoptiste, a plecat în exil. Trecând prin Austria și Germania, poetul s-a stabilit pentru o perioadă la Paris. Vasile Alecsandri s-a angajat într-o mare misiune unionistă, fiind ales deputat și membru în Comitetul Central al Unirii de la Iaşi şi membru în Adunarea Electivă a Principatului Moldovei. În acest context, el a fost candidatul la tron care întrunea cele mai multe voturi din partea aripii liberale a Partidei Naţionale, însă Alecsandri a refuzat desemnarea, propunându-l în locul său pe Costache Negri. În final, opțiunea din 5 ianuarie 1859 a forului elector a revenit lui Alexandru Ioan Cuza, ales și la București pe 24 ianuarie.

După unire, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a desemnat pe Alecsandri să ducă o campanie diplomatică pe lângă cancelariile occidentale, acesta pledând activ pentru recunoașterea Unirii Principatelor Române.

De numele său se leagă textul „Hora Unirii”, pe care îl publica în 1856, în revista unionistă „Steaua Dunării” (condusă de Mihail Kogălniceanu), pusă pe acorduri muzicale de compozitorul Alexandru Flechtenmacher.

Mărturii despre unionistul Vasile Alecsandri, regăsite în pagini literare sau în presa vremii, vă așteaptă în expoziția organizată de Ziua Unirii Principatelor Române, la Muzeul „Mihai Eminescu”, din Parcul Copou, începând cu 24 ianuarie 2021.

Expoziția care deschide seria de evenimente dedicate Bicentenarului Alecsandri poate fi vizitată în perioada 24 ianuarie – 28 februarie 2021, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00.

Curatori: Laura Terente, Liviu Apetroaie

INFO

Muzeul „Mihai Eminescu” Iași

Parcul Copou – Iasi

www.muzeulliteraturiiiasi.ro

PE ACEEASI TEMA:

Expoziție inedită de construcții LEGO, la Iulius Mall Iași

Expoziția „Underground Iași – Istorii redescoperite”

Expoziția „Eteria și Principatele Române. Bicentenar”

„Expoziția de jucărie” | Palatul Culturii

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Romanian Creative Week: festival de modă, concerte și tabără muzicală, cinematografie și arte vizuale

Sneakerși în ediție limitată la GRID, noua locație din Palas

Expoziție inedită de construcții LEGO, la Iulius Mall Iași

VegFest Iași, 4-6 iunie 2021

Scrie un comentariu: