Adrian G. Romila despre Zeppelin, la Iasi

Joi, 12 octombrie, de la ora 18:00, la Carturesti Palas Iasi (str. Palas 7A), va avea loc lansarea celui mai nou roman semnat de Adrian G. Romila, Zeppelin, aparut la Editura Polirom, in colectia „Ego. Proza”, disponibil si in editie digitala.

Alaturi de autor, vor vorbi: Roxana Patras si Florin Lazarescu.

Andrei Toma, literat, tinar ziarist local si artist amator, descopera intimplator un schelet de urias, pe malul apei, in timpul unei partide de pescuit. Incercarea de a rezolva misterul il confrunta cu evenimente stranii, care ii schimba radical cursul vietii. Prietenia cu un prospector exotic, chemat sa aduca la zi infatisarea Orasului, ambiguizeaza si mai mult lucrurile, cu reverberatii foarte extinse in timp. Dincolo de variatele istorii pe care le spune toata lumea, in roman, marea necunoscuta ramine uriasul ce a redimensionat un loc. Zeppelin.

Stampe si istorii apocrife surprinde evenimentele prin care trece orasul de munte in intervalul 1910-1912. Circumscris geografic de repere identificabile pe harta Romaniei, el este proiectat epic ca un spatiu reprezentativ pentru promitatorul inceput de secol XX, cind avansul ratiunii nu a inlaturat definitiv fantasmele de tot felul. Acest spatiu reproduce, in mic, imprevizibilitatea uneori violenta a istoriei umane moderne.

Amestec de istorii reale si fantastice, povestea e, deopotriva, evenimentiala si vizuala, aventura mistery si fresca Belle Époque. Cit e fundal de stampa vintage, cit divan al istoriilor impletite ramine la decizia cititorilor.

Adrian G. Romila (n. 1974) a absolvit Facultatea de Litere a Universitatii „Al.I. Cuza” din Iasi. In 2005 a finalizat un doctorat in folclor si antropologie culturala. A debutat cu poezie (1996) in Symposion, suplimentul literar al ziarului 24 ore din Iasi, si a scris articole in presa studenteasca de la sfirsitul anilor 1990. Volume publicate: Imaginea Raiului in cultura populara. Eseu de antropologie (2009); De-a dragostea si drumul. Statii de lectura (eseuri de critica literara, 2010); In drum spre sud. Roman de aventura (2012; volum premiat, in 2013, ex aequo, de USR Iasi, nominalizat la Premiul National de proza al Ziarului de Iasi si selectat in Anthology of Contemporary Prose from Iasi, editata sub egida FILIT, 2013); Radio in zapada (proza scurta, 2014); Pirati si corabii. Incursiune intr-un posibil imaginar al marii (eseu, 2015); Mici schimbari in viata (proza scurta, 2016). A contribuit cu texte la antologii publicate de Editura Polirom: Cartea copilariilor (2016), Scriitori la politie (2016) si Cum citesc barbatii cartile femeilor (2017).

Scrie frecvent eseuri si cronici literare in presa culturala.

INFO

Libraria Carturesti

Palas Mall, Iasi

www.facebook.com/Carturesti.Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: