Actorii ieseni în ipostaze inedite – un experiment marca Paramount Channel

Paramount Channel a propus actorilor Cristian Popa, Cosmina Stratan, Andreea Vasile, Silva Helena Schmidt și Alexandru Ion un exercițiu de actorie inedit, prin care aceștia au trebuit să intre în pielea unor personaje reprezentative pentru trei genuri de film: comedie, crimă, acțiune.

Sub îndrumarea fotografului Adi Marineci, o prezență constantă și solicitată pe platourile de filmare dar și în cadrul evenimentelor cinematografice, cei cinci actori au avut misiunea de a transmite o serie de emoții și trăiri complexe asociate unor comedii, filme de acțiune sau horror/ crimă. Întruchipând criminali în serie, detectivi sub acoperire sau personaje aflate în situații extreme de spaimă/fericire, cei cinci tineri au demonstrat că s-ar descurca de minune în orice rol.

Cristian Popa_1

Cristian Popa este absolvent al Universității de Arte George Enescu din Iași. Este cunoscut publicului român în special pentru rolurile avute în seriale de televiziune precum În familie sau Narcisa sălbatică. În film, a lucrat alături de regizori români precum Radu Jude, Adrian Popovici, Iulia Rugină, Luiza Pârvu, Andrei Zincă.  Cristian joacă și pe scena teatrului “Toma Caragiu” din Ploiești. Radu Afrim, Vlad Massaci, Cristi Juncu sunt câțiva dintre regizorii cu care a colaborat.

Cosmina Stratan 1

Cosmina Stratan este absolventă a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București. Pentru interpretarea din După dealuri (r. Cristian Mungiu), Cosmina a fost răsplătită cu Premiul pentru Cea mai bună actriță la Festivalul de la Cannes (2012). Cosmina a fost selecționată în 2014 în prestigiosul program Shooting Stars, care oferă o rampă de lansare către o carieră internațională pentru cei mai buni 10 actori europeni.

Andreea Vasile

Absolventă a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, Andreea Vasile s-a făcut remarcată în teatru, film și televiziune. Filmografia sa recentă include titluri precum De ce eu?, regizat de Tudor Giurgiu, Un bărbat pentru Sara, de Claudiu Goga, Q.E.D, de Andrei Gruzsniczki. În 2016, Andreea va putea fi văzută în Fixeur, de Adrian Sitaru.

Silva Helena Schmidt

Silva Helena Schmidt a absolvit secţia de actorie din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj (2009). A fost actriţă la Teatrul de Nord Satu- Mare și Teatrul Naţional Iași și a jucat în spectacole regizate de Mihai Măniuţiu, Claudiu Goga, Gábor Tompa. În prezent joacă la Teatrul Naţional București în spectacolul “Organic”, regia Andrei Măjeri.  A interpretat un rol episodic în Las’ Fierbinţi și a colaborat cu regizorul Virgil Nicolăescu pentru videoclipul Happy.

Alexandru Ion

Alexandru Ion este absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București și este unul dintre fondatorii Festivalului Naţional de Teatru
Tânăr Ideo Ideis de la Alexandria. În prezent joacă la Teatrul Metropolis, pe scena Godot Café, la Teatrul Act, precum și la Teatrul Excelsior. În film, a apărut în producții precum Portretul luptătorului la tinereţe (regia Constantin Popescu), Micul spartan (regia Dragos Iuga) și Chosen (regia Jasmin Dizdar).

Silva Helena Schmidt și Alexandru Ion s-au numărat printre cei 10 actori selecționați anul acesta în programul 10 pentru Film, organizat în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

 

Paramount Channel difuzează filme de box office din ultimii 20-25 de ani. În timp ce se pune un accent puternic pe super-hituri, postul TV oferă cinefililor producții ale unor studiouri independente  sau distribuite local, în același timp prezentând materiale din spatele scenei și interviuri cu cele mai mari staruri de la Hollywood. Cele mai importante categorii de filme regăsite în grila Paramount Channel sunt Aventură, Acțiune, Comedie sau Thriller.

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Miss Universe Romania, pe ultima sută de metri în cursa pentru titlu

Concursul-Festival International ”Grand Competition” Editia a ”II”-a

Cerneală și celuloid: „Victor Frankenstein”

Specialitati japoneze sau preparate rusesti?

Scrie un comentariu: