77 de ani de la nașterea Magistrului Mihai Ursachi

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași și Primăria Municipiului Iași, organizează vineri, 16 februarie, ora 13.00, evenimentul „Mihai Ursachi ’77” pentru a celebra împlinirea a 77 de ani de la nașterea Magistrului Mihai Ursachi.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Parcul Copou printr-un recital de poezie în regia lui Radu Mihoc.

Personalitățile ieșene participante la acest eveniment sunt: Ana Cojan, soția poetului Mihai Ursachi, Daniel Corbu, Horia Zilieru, Livia Iacob, Nicolae Panaite, Nichita Danilov, Adi Cristi, Andrei Patraș, Cassian Maria Spiridon, Liviu Apetroaie și Cătălin Mihai Ștefan.

Tot în cadrul evenimentului „Mihai Ursachi ’77”, cele două galerii ale Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași (Galeria „Arca” și Galeria „Labirint”) vor găzdui expoziții dedicate celebrării poetului Mihai Ursachi și creației sale, expoziția foto-literară, respectiv expoziția de iconografie Mihai Ursachi.

Invităm, pe această cale, publicul ieșean iubitor de literatură să participe la manifestările cultural-artistice dedicate lui Mihai Ursachi, unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani, personalitate de marcă a Iașului.

INFO

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi

Bd. Carol 1, Parcul Copou, Iasi

www.facebook.com/culturacopou

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: