3 tineri artisti din Iasi se numara printre cei 129 selectati sa-si prezinte proiectele in cadrul celei de-a 5-a editii a festivalului DIPLOMA, care se desfasoara in perioada 5 – 14 octombrie la Casa Dacia, Bulevardul Dacia nr. 12, Bucuresti.
Diana Raileanu, Mihail Nechita si Sarah Daria Muscalu sunt proaspat absolventi ai Facultatii de Arte Decorative și Design din Iasi, specializarile design industrial, design grafic si pictura.
Diana Raileanu propune un studiu asupra construcției unui font și a problematicilor existente în acest sens. Proiectul Diametra a avut scopul de a obține un font care să ocupe cât mai puțin spațiu, dar să rămână corect grafic și estetic.
x-on este un concept de motocicleta electrica pentru brandul Ducati propus de Mihail Nechita. Conceptul X-on reprezinta mijlocul de transport pentru drumul dus intors din periferia metropolelor in zonele centrale.
Proiectul Dariei Sarah Muscalu constă într-o serie de lucrări care explorează conceptul memoriei colective, memoria spațiului, ruinofilia, precum și paradigma contemporană a vieții sociale, urmărind diferența dintre utopiile eșuate și realitate înregistrate ca dificultăți în transformările sociale care au loc în fostele state socialiste.
Ediția 2018 a festivalului DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute și inspirat de UniCredit Bank, prezintă 129 de lucrări ale absolvenților de arhitectură, arte plastice și arte aplicate din toată țara. Lucrările ce urmează a fi expuse au fost selectate de un board creativ format din peste 40 de profesioniști în industriile creative dintr-un total de peste 350 de proiecte înscrise.
Festivalul DIPLOMA 2018 se desfășoară în perioada 5-14 octombrie la Casa Dacia (Bulevardul Dacia nr. 12). Vernisajul expoziției are loc vineri, 5 octombrie, începând cu ora 18:00, și este inclus în circuitul Noaptea Albă a Galeriilor – NAG.
În completarea expoziției dedicate Arhitecturii, Artelor vizuale și Designului, DIPLOMA se extinde anul acesta cu o serie de întâlniri ce aduc față în față noua generație de artiști și profesioniștii cu experiență în industriile creative.
Cele 10 zile de festival includ conferințe, petreceri, audiții de teatru, dar și un musical. În plus, grădina amplă a Casei Dacia (Casa Scarlat Kretzulescu, fostul sediu al Muzeului Național al Literaturii Române) va funcționa ca un spațiu dedicat socializării și petrecerilor pe tot parcursul festivalului, în intervalul orar 10:00-22:00.
Sub titlul DIPLOMA Talks, două conferințe aduc în fața noii generații de artiști vorbitori valoroși care pot modela viitorul tinerelor talente.
Prima conferință este axată pe Antreprenoriatul creativ – 9 octombrie, ora 18:00, Casa Dacia, eveniment unde sunt invitați Andreea Bădală (fondator și designer Murmur), Dragoș Motică (Creative Director și designer UBIKUBI), Nicoleta Radu (Managing Partner Fabrik), Bogdan Costea și Andrei Morariu (owneri Optimef) și Mirela Bucovicean (owner Molecule F). Înscrerea se face online, gratuit, aici.
Cel de-al doilea eveniment face o incursiune în Artele vizuale, pe 11 octombrie, ora 18:00, tot la Casa Dacia, alături de Suzana Vasilescu (istoric de artă și manager cultural), Ioana Ciocan (director Art Safari), Andrei Breahnă (manager Eastwards Prospectus), Eugen Rădescu (Managing Director Bucharest Bienale) și Matei Câlția (manager Galeria Posibilă). Înscrierea gratuită aici.
Audiția tinerilor actori, co-organizată și găzduită de Apollo 111 Teatrul pe data de 10 octombrie, ora 19:00, oferă actorilor proaspăt absolvenți oportunitatea de a prezenta un moment pe o temă la alegere în fața publicului și a regizorilor, directorilor de casting și producătorilor invitați: Andreea Păduraru, Andrei Cohn, Hypno, Radu Muntean, Ada Solomon, Catinca Marinescu, Andrei și Andreea Grosu, Domnica Cîrciumaru (DC Casting), Viorica Capdefier (CDF Casting) și Silvia Popescu (HBO).
Musicalul Lumile lui Pan este prezentat de absolvenții Facultății de Interpretare Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică București și va fi pus în scenă la unteatru, pe 9 octombrie, ora 20:00.
DIPLOMA, cel mai amplu eveniment dedicat viitoarei generații de artiști și creativi din România, prezintă cele mai bune lucrări ale absolvenților facultăților vocaționale din toată țară, din dorința de a încuraja tânăra generație de artiști să își prezinte și promoveze universul creativ în fața unui public larg, dar și din convingerea că încurajarea dialogului între discipline, Universități și între tinerii absolvenți și specialiștii consacrați, poate contribui real la dezvoltarea mediului artistic și creativ local.
Parteneri DIPLOMA 2018:
Un proiect: The Institute. Inspirat de: UniCredit Bank. Parteneri: TASTEmakers, Absolut, Rompetrol, Liliac. Co-producător: Institutul Cultural Român. Arhitectura expoziției este semnată de Attila Kim Architects. Creație: Gavrilă & Asociații
Parteneri media principali: Cosmopolitan, Harper’s Bazaar, Promenada, Rock FM, TVR. Parteneri media: Anim’est, Arhitectura, Art Factory, Autor, Bienala Națională de Arhitectură, Designist, Feeder, Galateca, Igloo, Iqads, Modernism, Molecule F, Munteanu, Radio România Cultural, Revista Arta, V for Vintage, Zeppelin, Zile și Nopți. Parteneri strategici: 360 Revolution, Kaustik, Netvibes, Ove, Zelist