GPeC Summit, cel mai important eveniment de e-commerce din Romania, a avut loc in perioada 11-13 Mai 2015, la Bucuresti. Evenimentul a reunit peste 850 de participanti si unii dintre cei mai buni speakeri internationali si romani, invitatul special al evenimentului fiind geniul in marketing online, Neil Patel.
In cadrul Conferintei din ziua de 11 Mai, pe scena GPeC Summit au urcat nu mai putin de 8 speakeri internationali de top. Potrivit lui Matt Komorowski (PayPal), 25% din tranzactiile din Romania sunt facute de pe device-uri mobile, procent care depaseste usor media tarilor din jur precum Polonia, Bulgaria sau Ungaria, dar este inca departe de piata din UK unde acesta se situeaza la 65%.
Matt Komorowski a vorbit si despre serviciul PayPal Refunded Returns, un serviciu menit sa incurajeze magazinele online romanesti sa vanda international, prin intermediul caruia PayPal asigura o buna parte din costurile de livrare, in cazul retururilor de produse.
Potrivit lui Dorin Boerescu, CEO 2Parale, zilele saptamanii in care au loc cele mai multe tranzactii online sunt miercurea si joia. Valoarea medie a unei tranzactii in IT&C este de 700 lei, 140 de lei in fashion, 200 de lei pentru produsele destinate copiilor si 220 de lei pentru produsele home & deco.
Craig Sullivan, unul dintre cei mai buni specialisti internationali in optimizarea conversiilor, a vorbit despre importanta testelor A/B, punctand greselile pe care le fac magazinele online. “Customer Journey is in your head – drumul pe care il vrei tu, nu este si cel real, de aceea este important sa testezi intotdeauna si sa nu gandesti tu in locul clientului”, a spus Sullivan in cadrul GPeC Summit.
Matthew Woodward, expert in SEO si marketing afiliat, a oferit audientei exemple concrete despre cum poate ajuta blogul la cresterea vanzarilor in e-commerce, de ce este important si cum sa creezi continut care sa te faca relevant si sa atraga noi potentiali clienti. Sfat practic pentru magazinele online: “Never sell on your eCommerce blog. Use your blog only for engage your future clients” –Matthew Woodward.
Invitatul special al GPeC Summit, Neil Patel, a dezvaluit 6 metode mai putin ortodoxe prin care magazinele online isi pot optimiza conversiile si, astfel, dubla vanzarile. “E-Commerce este la fel ca dating-ul: cand nu cunosti bine persoana de langa tine, nu esti dispus sa ii acorzi incredere. Asa se intampla si in cazul magazinelor online – daca utilizatorii nu te cunosc, nu vor cumpara de la tine”, a concluzionat Patel.
Autorul best seller-ului international “You should test that!”, Chris Goward (WiderFunnel), invitat pentru a doua oara la GPeC Summit, recomanda magazinelor online sa nu creada in spusele “expertilor” care nu au testat ipotezele pe care le sustin. De aceea este bine intotdeauna sa testezi orice modificare facuta pe site, pentru ca ecuatia de succes a optimizarii conversiilor este “Marketing + Stiinta”, conform spuselor lui Goward.
Yauhen Khutarniuk (SEO PowerSuite) a vorbit despre cateva tehnici de optimizare SEO pentru anul 2015, oferind exemple concrete pe care magazinele online le pot aplica imediat, in asa fel incat sa fie cat mai bine optimizate pentru motoarele de cautare.
Mai multe detalii despre summit gasiti aici si aici.
“GPeC Summit a atins deja un nou nivel: peste 850 de participanti (parte din ei din Bulgaria, Ungaria, Polonia, Austria si Germania), unii dintre cei mai buni speakeri internationali pentru prima oara in Romania, 3 zile de continut e-commerce premium. Le multumesc tuturor celor care ne-au fost alaturi la editia care marcheaza primii 10 ani de GPeC!”, spune Andrei Radu, CEO & Founder GPeC.