2017 începe cu poezie românească pe malul Bosforului

Simona-Grazia Dima

Simona-Grazia Dima

2017 debutează în forță la Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, cu susținerea participării scriitoarei Simona – Grazia Dima în cadrul primei ediții a Întâlnirilor Poetice Internaționale Cemal Süreya, organizate de editura Artshop din Republica Turcia.

Sâmbătă, 7 ianuarie 2017, între orele 10:30-12:00, la sediul ICR Istanbul, vor avea loc lecturi publice din creațiile poeților Simona – Grazia Dima, Miodrag Jaksic, Helena Halilaj, Cihan Omar.

Duminică, 8 ianuarie 2017, la sediul Centrului Cultural Cemal Süreya al Primăriei Atașehir de pe continentul asiatic al Istanbulului se vor desfășura atât lecturi publice de poezie, cât și paneluri tematice cu poeții străini invitați.

Luni, 9 ianuarie, lecturile și panelurile vor continua la hotelul Titanic din Piața Taksim.

Poetă, eseistă, critic literar, traducătoare, publicistă, Simona-Grazia Dima este, de formaţie, filolog, absolventă a Universităţii de Vest din Timişoara, cu diplomă de merit, ca şefă de promoţie naţională.
Scriitoarea este şi redactor în cadrul Academiei Române din Bucureşti, membră a Uniunii Scriitorilor din România (din 1990), a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (din 2001), secretar al PEN-Clubului Român (din 2006).

Simona-Grazia Dima colaborează susţinut la revistele majore din ţară şi la publicaţii literare din străinătate, fiind autoarea a 15 volume, din care 11 sunt culegeri de poeme: Ecuaţie liniştită, Dimineţile gândului, Scara lui Iacob, Noaptea romană, Focul matematic, Confesor de tigri (premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Timişoara, 1999), Ultimul etrusc, Călătorii apocrife, Dreptul rănii de a rămâne deschisă, La ora fulgerului, Interiorul lucrurilor. De asemenea, a publicat trei volume de critică literară şi eseistică: Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Mallarmé, modele pentru scriitori români contemporani. O anchetă literară (în colaborare cu Aurelian Titu Dumitrescu), Labirint fără minotaur, Blândeţea scorpionului, o traducere de orientalistică din limba engleză: Arthur Osborne, Sri Ramana Maharshi sau Calea Cunoaşterii Supreme, traducere din limba engleză (titlul original: Ramana Maharshi and the Path of Self-Knowledge).

Poeziile şi eseurile Simonei-Grazia Dima sunt traduse în limbile engleză, franceză, italiană, germană, maghiară, slovacă, turcă, galeza scoţiană, creațiile sale figurând în antologii editate în ţară şi în străinătate, precum și în numeroase volume colective.

Cemal Süreya a fost un membru notabil al celei de-a doua generații de poeți turci din anii ‘50, o mișcare abstractă și postmodernă creată ca o reacție împotriva unei mai cunoscute mișcări literare turce, numită Garip. Tema predilectă a poeziilor lui Sureya este iubirea care desfată simțurile.

Parteneriatul cu editura Artshop reprezintă o oportunitate pentru ICR Istanbul de a iniţia noi parteneriate cu edituri, traducători, întâlniri cu poeții invitaţi la festival, iar pentru lirica românească contemporană este un prilej de a câştiga o nouă categorie de public. – transmite ICR Istanbul

INFO

ICR Istanbul

icr.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

„Breaking News” va avea avanpremieră și premieră de Gală la Iași.

#ABUZ si MÂINE PLEC ACASĂ @Teatru FiX

The Motans presented by Johnnie Walker Black Label @Fratelli Iasi

Piese semnate Abba, Queen sau Deep Purple vor rasuna in Gradina Palas, in interpretarea Filarmonici din Iasi

Scrie un comentariu: