2000 de euro pentru scolile ”harnicute” din Iasi

Olimpiadele-K---Scoala-de-V

După muncă, şi răsplată! La 3 luni de când programul OlimpiadeleK a luat startul, a venit timpul să aflăm clasamentul intermediar şi să răsplătim cele mai active instituţii de învăţământ participante până acum la competiţie!

La începutul acestui an şcolar, OlimpiadeleK au provocat unităţile de învăţământ de stat din toată ţara să iniţieze şi să implementeze proiecte de educaţie alternativă într-un cadru relaxat, condimentat cu distracţie şi joacă. Şcolile au fost invitate să formeze echipe de elevi şi profesori, să se înscrie pe platforma online www.olimpiadelek.ro, iar apoi să desfăşoare diferite activităţi creative cu impact educaţional, participând la o competiţie unde pasiunea şi implicarea pun în mişcare proiecte inspirate. Iar rezultatele sunt pe măsură!

Până la acest moment, 1.322 grădiniţe, şcoli elementare, gimnaziale şi licee din toată ţara s-au mobilizat cu entuziasm şi au desfăşurat în total 45.273 activităţi educaţionale din cele patru domenii propuse: mediu (ecologizare, plantare, reciclare etc.), sport și sănătate (competiții sportive, gustări sănătoase, cumpărături inteligente etc.), creativitate și tradiții (expoziții interne, teatru, dans, design, creații literare etc.), ştiință, cultură și educație (vizite culturale sau informative, invenții, prim-ajutor etc.).

Pentru fiecare activitate organizată, dovedită prin fotografii şi clipuri urcate pe platformă, şcolile au primit un număr de puncte, în funcţie de care se vor desemna câştigătorii. Astfel, mii de preşcolari şi elevi au fost “olimpici” la zâmbete şi dorinţă de implicare, au învăţat să lucreze în echipă, şi-au antrenat imaginaţia, şi-au pus la lucru abilităţile de organizare şi au învăţat lucruri noi.

S-au analizat toate activităţile confirmate, s-au adunat punctele şi iată că s-a conturat clasamentul intermediar – Topul Hărnicuţilor, etapă în care se premiaza cele mai reuşite iniţiative înscrise și confirmate pe platforma www.olimpiadelek.ro până la 30 noiembrie 2015. Concret, primele 100 de unităţi de învăţământ în ordinea punctajelor obţinute sunt recompensate cu câte 2.000 euro, bani pe care îi pot investi după cum doresc, în folosul școlii.

Pe podiumul Hărnicuţilor au urcat Şcoala Gimnazială “Ion Simionescu” și  Şcoala Gimnazială “Nicolae Iorga” din Iași, Şcoala Gimnazială din Chicerea, Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare” din Dancu și Şcoala Gimnazială din Valea Lupului, județul Iași. Cele 5 unităţi de învăţământ câştigătoare din judeţ  au cumulat peste 360 de activităţi educaţionale desfăşurate de la începutul competiţiei. Celelalte instituţii de învăţământ câştigătoare le găseşti AICI.

Fruntaşii OlimpiadelorK  vor fi aflati pe data de 16 martie 2016, când se trage linie şi se aduna punctajele finale. Primele 103 instituţii de învăţământ vor fi recompensate pe măsură: sunt 101 premii, 20.000 euro pentru locul 3, un premiu de 30.000 euro pentru locul 2 și 40.000 euro pentru marele câștigător.

“OlimpiadeleK” reprezintă o competiție națională care îşi propune să încurajeze desfăşurarea de activităţi educaţionale în şcoli, în afara orelor de curs, pentru a stimula în rândul copiilor şi tinerilor creativitatea, spiritul civic, lucrul în echipă şi alte abilităţi utile. Programul, aflat la prima ediţie, se adresează tuturor instituțiilor de învățământ public din România: grădinițe, școli elementare, gimnaziale sau licee.  Proiectul “OlimpiadeleK” este sponsorizat de către Kaufland România și implementat în parteneriat cu Școala de Valori și Ministerul Educației și Cercetării.

INFO

www.olimpiadelek.ro

PE ACEEASI TEMA:

Ajuta-i sa se bucure de vremea buna – Gramps Hamak

Un scuter si 2000 de alte premii, de Paste, la Iulius Mall

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Apollo Spuma Party

Golan DJ Set @Skin Social Summer Edition

Cvartetul Ad Libitum la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Marvão

Manuel Riva la Tiki Village

Scrie un comentariu: