200 de liceeni din țară, participanți la Universitatea de Vară pentru Elevi „SummerIS”

 

Recent, ansamblul Palas a găzduit o nouă acțiune menită să susțină mediul universitar local în atragerea la Iași a tinerilor din județele învecinate. Această inițiativă se aliniază scopului programului „Iași – orașul viitorului tău”, demarat de compania IULIUS, de a promova orașul la nivel regional, ca centru educațional și al oportunităților de dezvoltare a carierei.

La finalul lunii iulie, ansamblul Palas a primit vizita a peste 200 de liceeni din țară, participanți la Universitatea de Vară pentru Elevi „SummerIS”, care au spus „I LOVE IAȘI” într-o manieră inedită, formând cuvintele cu ajutorul lanternelor de la telefoanele mobile. Imaginile sunt impresionante și reprezintă o declarație a tinerilor că experiența lor în Iași a fost una de neuitat. Participanții la „SummerIS” au fost invitați și la Amfiteatrul Palas, unde au vizionat filmul „Ghinionistul” și s-au putut bucura de experiența cinematografică în aer liber.

Acțiunea a fost parte a programului național Universități de Vară pentru Elevi „SummerIS”, organizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România. La Iași, demersul s-a desfășurat în perioada 19 – 29 iulie 2018 și a reunit 210 elevi din clasele a X-a și a XI-a, veniți din Galați, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, dar și din județele Vrancea, Arad, Prahova și Brașov. Cinci organizații studențești din Iași s-au implicat în organizare, cu susținerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC). Scopul proiectului a fost de a-i ajuta pe liceeni să se familiarizeze cu învățământul universitar și să se orienteze spre specializările pe care le vor urma. În acest sens, elevii au mers la cursuri, au experimentat viața în campusul studențesc, au dat examene și au participat la numeroase activități sociale.

Flashmob-ul organizat în parcul Palas reprezintă o continuare a colaborării dintre compania IULIUS și UAIC, ca parte a programului „Iași – orașul viitorului tău”. În luna iulie a mai fost organizat și evenimentul „O zi în ansamblul Palas”, care a însemnat vizita a 60 de elevi din regiune și nu numai la companiile Accenture, Capgemini și Raiffeisen Bank din clădirile United Business Center. Acțiunea a făcut parte din proiectul Universitatea de Vară pentru Elevi „EconomIS”, organizată de Liga Studenților Economiști, cu sprijinul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul UAIC.

Având în vedere noua cultură a calităţii educaţiei universitare, responsabilitatea pentru inserţia absolvenților pe piaţa muncii este o cauză comună atât a universităților, cât și a companiilor, iar Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași a făcut eforturi în ultimii ani, în acest sens încheind aproximativ 340 de parteneriate cu agenți economici. Colaborarea cu IULIUS este un exemplu de bună practică în ceea ce privește concretizarea unor astfel de parteneriate, inclusiv prin activitățile desfășurate în comun în luna iulie. Considerăm că prin astfel de inițiative reușim să promovăm o imagine de actualitate a Iașului în rândul tinerilor”, a declarat prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, Ordonator de Credite al UAIC.

Proiectul „Iași, orașul viitorului tău” se dorește a fi o inițiativă a întregii comunități, care să contribuie la crearea unei platforme active de dialog între studenți, mediul universitar și cel de business. Programul include activități precum: conferințe, caravane regionale, prezentări ale ofertei locurilor de muncă, întâlniri cu ONG-urile studențești, sesiuni de training specializate și multe altele.

INFO

Palas Mall

Str. Palas 7A, Iasi

Webwww.palasmall.ro

FBfacebook.com/palasiasi

PE ACEEASI TEMA:

Centenarul Marii Uniri sarbatorit in ansamblul Palas

Street FOOD Festival 2018

”Vin la cultura” 2018

Tratează-te cu știință la Noaptea cercetătorilor, pe 28 septembrie

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Vintage market la CUIB

O colecţie cât o casă memorială

Concert de colinde susținut de Corul UNAGE Iași

Povești de Crăciun cu magicianul Marian Râlea

Scrie un comentariu: