20 de filme documentare gratuite despre democraţie, în cadrul Festivalului „Why Democracy?”

Evenimentul, organizat de British Council România şi Asociaţia Pro Democraţia, are loc în perioada 25-29 aprilie 2013. Proiecţiile sunt găzduite de Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din parcul Copou, fiind programate între orele 17 şi 20.

20 de filme documentare gratuite despre democraţie, în cadrul Festivalului „Why Democracy?”/ afis IasiCinefilii ieşeni au prilejul să vizioneze, în perioada 25-29 aprilie, peste 20 de filme documentare şi scurtmetraje care abordează subiecte diverse, ce aduc în dezbatere ideea de democraţie şi drepturile omului. În decursul celor cinci zile, proiecţiile sunt găzduite de Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din parcul Copou, fiind programate între orele 17 şi 20. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Filmele sunt aduse în atenţia publicului în cadrul Festivalului „Why Democracy?”, organizat de British Council România şi Asociaţia Pro Democraţia. Producţiile selectate au fost urmărite până acum de peste 300 de milioane de spectatori, în peste 200 de ţări şi teritorii.

„Filmele din cadrul festivalului sunt parte dintr-un amplu proiect internaţional şi sunt realizate de regizori independenţi, premiaţi la festivaluri de film de notorietate. Subiectele abordate de filme sunt diverse: metodele de torturăaplicate în închisorile americane, alegerea democratică a unui şef de clasăîn China comunistă ori scandalul generat de nişte benzi desenate daneze în comunitatea musulmană. Acţiunea filmelor se desfăşoară în diferite ţări: Marea Britanie, Bolivia, China, Croaţia, Cuba, Danemarca, Republica Democrată Congo, Egipt, India, Iran, Italia, Kenia, Republica Liberia, Pakistan, Rusia, Africa de Sud, Spania şi SUA”, menţionează organizatorii.

Filmele „Why Democracy?” au constituit punctul de plecare a numeroase discuţii în întreaga lume, milioane de spectatori angajându-se într-o dezbatere globală despre democraţie şi drepturile omului. Lista proiecţiilor, care nu vor avea subtitrare în limba română, şi programul complet pot fi consultate pe site-ul www.whydemocracy.net.

Sursă: www.ziaruldeiasi.ro, Loredana Oprea
ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Zilele Nordului 2017: Peste 8.000 de participanți din țară și străinătate, prezenți la festival

Seminar de parenting pentru copii fericiți și părinți liniștiți

Aventuri offroad cu ATV-uri Linhai

Cercetări arheologice sistematice la Scanteia, Iasi

Scrie un comentariu: