1000 de lei pentru cea mai buna eticheta de vin. Concurs adresat studentilor ieseni

gradina-botanica-logo

UPDATE 5 ianuarie 2017

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași mulțumește tuturor petru participarea la concursul pentru designul unei etichete destinate sticlei de vin produs de Gradina Botanică „Anastasie Fătu”.

Juriul concursului, format din membrii Biroului Executiv al Consiliului de Administrație, a evaluat toate propunerile în ședința sa de săptămâna trecută și a decis să nu desemneze nici un câștigător pentru concursul de design, deoarece, deși cele mai multe dintre propuneri au arătat creativitate și ingeniozitate, din păcate nici una nu a reușit să surprindă spiritul în care va fi prezentat produsul.

Asigurăm concurenții că toate propunerile au fost păstrate confidențiale și că dețin drepturile de autor în întregime. Le mulțumim pentru efortul creativ depus și îi așteptăm la Departamentul MEDIA al Universității „Alexandru Ioan Cuza” (Bd-ul Carol I, nr. 11, Corp A, et. 2, Rectorat) pentru a primi un tricou cu însemnele Universității.

Studenții ieșeni sunt invitați să participe la o competiție de creativitate în care vor realiza eticheta unui vin produs, în ediție limitată, de Grădina Botanică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cea mai bună idee va câștiga un premiu de 1.000 de lei.

 

Până luni, 14 noiembrie 2016, sunt asteptate propuneri pentru aspectul etichetei de vin, care trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

  • să conțină sigla Universității „Alexandru Ioan Cuza” (poate fi descărcată de aici);
  • să conțină sigla Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” (poate fi descărcată aici);
  • design-ul să fie în format vectorial editabil.

Juriul va puncta următoarele aspecte: – Originalitate (max. 10 puncte); – Estetică (max. 10 puncte); – Creativitate (max. 10 puncte); – Potențial de marketing (max. 10 puncte)

Juriul va fi format dintr-o comisie formată din conducerea Universității și un membru al Departamentului MEDIA (Marketing Educațional, Evenimente și Imagine Academică).

INSCRIERE

Înscrierile vor fi primite până luni, 14 noiembrie 2016, ora 15.00, în plic închis, la Registratura Universității (Corp A, clădirea principală a Universității), „În atenția Departamentului MEDIA”. Plicul va conține: designul tipărit color pe o foaie A4;  formatul vectorial al etichetei, pe un suport electronic (CD sau stick USB); o copie după buletinul de identitate.

Concursul este deschis studenților înscriși în anul universitar curent la studii de licență, master sau doctorat  într-una dintre universitățile publice ieșene.

INFO

360.uaic.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

1 comentariu la “1000 de lei pentru cea mai buna eticheta de vin. Concurs adresat studentilor ieseni”

  1. Artistul says:

    Da, si? Se asternu o tacere totala asupra acestui asa zis concurs/ Cerinte maxime, ignor sau flit total, dat de “onorata” comisie, pentru participanti. RUSINE universitari! Care sunt rezultatele????? Si cand le faceti publice? Sau asa ce procedeaza la Cuza?

Scrie un comentariu: