1 Iunie! E sărbătoarea copiilor şi a lui Papatram!

Afis Papatram si compania

Sâmbătă, 1 iunie, în avanpremiera Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), copiii din Iaşi se vor  bucura de o sărbătoare plină de poveşti şi culoare, în compania binecunoscutului tramvai de epocă (pe nume Papatram) şi a tramvaiului galben de tip GT4 (Günter).

Evenimentul, organizat de Editura Adenium, RATP Iaşi şi Asociaţia Pasionaţilor de Transport  Public Tramclub Iaşi, cu sprijinul Primăriei Iaşi, este conturat în jurul primului număr din seria de  poveşti pentru copii “Papatram şi compania”. Acţiunea, ce marchează şi Ziua Copilului, va începe în faţa Palatului Culturii, unde cei mici vor avea  posibilitatea să picteze un tramvai cu scene de poveste. De asemenea, vor participa la o serie de  concursuri cu premii, vor putea urmări scenete de teatru, cântece şi dansuri şi vor face desene pe  asfalt.

La orele 10.00 va debuta concursul de desen “1 Iunie alături de Papatram”, urmând ca la orele  12.00 să aibă loc concursul de desene pe asfalt “Papatram şi compania”, iar la 13.00 concursul de  machetare “Să-l gătim pe Papatram de sărbătoare”.

Apoi, la orele 16.00, va fi organizată o expoziţie  cu desenele şi machetele câştigătoare. Sărbătoarea celor mici alături de Papatram va continua pe 15 iunie, la Palatul Copiilor din Iaşi, în  cadrul acţiunilor FIE, când Editura Adenium va lansa oficial revista educativă pentru copii  “Papatram şi compania”, autor SILVIU TEODOR STANCIU. Aceasta face parte dintr-o serie de  reviste ilustrate, educative, destinate copiilor, ce are drept protagonişti tramvaie personificate.

INFO

www.facebook.com/Papatram

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: